Precizări privind liberalizarea de la 1 ianuarie 2014 a accesului cetăţenilor români pe piaţa muncii din Spania

 

Precizări privind liberalizarea de la 1 ianuarie 2014 a accesului cetăţenilor români  pe piaţa muncii din Spania  

În perspectiva încheierii, la data de 31 decembrie 2013, a perioadei tranzitorii de 7 ani de la aderarea României la UE, de-a lungul căreia vechile state membre aveau dreptul să impună cetăţenilor români restricţii privind accesul pe pieţele naţionale ale muncii, Ambasada României de la Madrid efectuează demersuri pe lângă autorităţile spaniole competente pentru a colabora în vederea bunei derulări a liberalizării accesului lucrătorilor români pe piaţa spaniolă a muncii. În acest context, in urma recentei reuniuni a reprezentanţilor Grupului bilateral de lucru pentru monitorizarea aplicării restricţiilor de acces pe piaţa muncii spaniolă pentru lucrătorii români, desfasurate  în data de 22 noiembrie la sediul  Ministerului Muncii şi Securităţii Sociale spaniol, partener deosebit de important pentru problematica în discuţie, vă informăm asupra elementelor de interes rezultate:

  • autorităţile spaniole vor adopta toate masurile necesare pentru aplicarea la timp si in conditii optime a masurii de liberalizare. Va fi transmisă birourilor din teritoriu o comunicare privind ridicarea începând cu data de 1 ianuarie 2014 a restricţiilor privind angajarea cetăţenilor români; 

• de la data de 1 ianuarie 2014 menţiunea referitoare la dreptul de muncă din certificatele de rezidenţă nu mai produce efecte juridice; 

• după data de 1 ianuarie 2014 cetăţenii români care au în certificatul de rezidenţă menţiunea referitoare la necesitatea obţinerii unei autorizaţii pentru a avea drept de angajare vor avea posibilitatea să solicite Comisariatelor de Poliţie, în condiţiile respectării şi a noilor condiţii cu privire la obţinerea certificatului de rezidenţă (existenţa unui contract de muncă sau a veniturilor suficiente şi a asigurării private de sănătate),  schimbarea acestor certificate cu unele din care această menţiune să fie eliminată;

  • şi după data de 1 ianuarie 2014 angajarea se poate face în baza documentului naţional de identitate;

 • pentru obţinerea de informaţii sau pentru eventuale sesizări pot fi folosite numerele de telefon şi adresa de e-mail indicate pe site-ul Ministerului Muncii spaniol:  - numere telefon: 91 363 71 08 / 91 363 90 71, program de informaţii de la 9:00 la 14:00; - e-mail: infoinmi@meyss.es 

Avda. Alfonso XIII, no. 157 28016, Madrid  

Tel:      0034-91-350 18 81  Fax:     00 34-91-345 29 17  E-mail: secretariat@embajadaderumania.es http://madrid.mae.ro    www.mae.ro  

• De asemenea, pentru detalii şi clarificări suplimentare vă puteţi adresa Ambasadei României de la Madrid: 

-

 Biroul ataşatului pe probleme de muncă şi afaceri sociale  

-

 telefon: 0034.91.350.73.56;  

-

 fax: 0034.91.345.29.17,  

-

 E-mail: agregado.trabajo@embajadaderumania.es

Aniversare

http://www.basilica.ro/stiri/bpreafericitul-parinte-daniel-aniverseaza-sase-ani-de-la-intronizarea-ca-patriarh-al-bisericii-ortodoxe-romaneb_10291.html

Colectă în eparhia noastră pentru persoanele afectate de inundații din Galați

 Ploile abundente ce s-au abătut peste satele din judeţul Galați au afectat pe foarte mulţi  dintre locuitorii acestei zone. Câteva persoane au decedat, altele au fost evacuate din calea  viiturii, rămânând fără adăpost, mâncare şi apă potabilă.
În faţa acestei situaţii dramatice prin care trec semenii noştri de acasă nu putem rămâne nepăsători. Fiecare dintre noi resimţim efectele crizei economice pe care o traversăm, dar generozitatea şi milostenia se arată mai intens în vremuri de sărăcie, în cazul de faţă dragostea din inimi este cea care cu siguranţă va birui.
Pe lângă rugăciunile sincere înălţate către Bunul Dumnezeu, în care se regăsesc semenii din ţară loviţi de intemperiile naturii, la nivelul parohiilor din Spania şi Portugalia se va organiza, în duminicile 22 și 29 septembrie 2013, o colectă pentru ajutorarea sinistrațiilor din județul Galați. Suma ce se adună în urma aceastei colecte va fi depusă în contul principal al Episcopiei noastre, cu specificația „colectă sinistrați – parohia ....”, urmând ca Episcopia să trimită suma totală în contul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cont special deschis pentru ajutorarea persoanelor din zona respectivă.
De asemenea, pentru organizarea eficientă, Vă rugăm să confirmați suma trimisă la adresa de email: social-filantropic@episcopiaspanieiportugaliei.es.
Fie ca acest îndemn la fapta cea bună să găsească ecou pozitiv în sufletele păstoriţilor noştri, iar Dumnezeu să răsplătească dania fiecăruia cu binecuvîntarea Sa cea cerească.
Din încredinţarea Preasfințitului Părinte TIMOTEI, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.
Contul principal al Episcopiei:
ES 73 2085 9258 8603 3035 5653
CODIGO BIC DE IBERCAJA: CAZRES2Z

Despre Hramul Bisericii

1. Hramul bisericii, înger ocrotitor al comunităţii drept-măritoare.

La naşterea din apă şi din duh, adică la botez, credinciosul primeşte odată cu numele, şi îngerul său păzitor, strajă credincioasă, păzitorul nostru de primejdii sufleteşti şi trupeşti.  În acest scop, îngerul ne acoperă cu aripile lui ocrotitoare ale bunătăţii, şi izgoneşte de la noi toată lucrarea întunecată şi vicleană a diavolului, care tânjeşte să ne răpească bucuria spirituală de a trăi fericiţi pe pământ.
Îngerul ocrotitor stă necontenit în faţa lui Dumnezeu şi se roagă să ne dea harul Său cel ceresc, ca să împlinim tot lucrul cel bineplăcut lui Dumnezeu, să ne întărim şi să fim ai Lui în veci, să ne desăvârşim în viaţa cea nouă întru Hristos, care s-a semănat în inima noastră prin Taina Sfântului Botez.  Fiind cu noi, îngerul lui Dumnezeu ne călăuzeşte cu înţelepciune cerească, să împlinim neîncetat numai voia lui Dumnezeu şi luptă, în chip nevăzut alături de noi să biruim ispitele, necazurile şi păcatele prin care diavolul ne depărtează de Dumnezeu.
În timpul vieţii noastre pământeşti, îngerul păzitor se bucură cu toţi ceilalţi îngeri din cer dacă ne păstrăm sufletul şi trupul, templul duhului sfânt, curate şi neîntinate, iar în ceasul morţii, îngerul lui Dumnezeu ne ocroteşte de uneltirile diavolului care lucrează neîncetat să ne arunce sufletul în iad. Aşadar, în tot timpul vieţii noastre, aici pe pământ, îngerul păzitor este binefăcătorul nostru, şi prin lucrarea lui ocrotitoare, noi primim harul divin prin care creştem în Hristos, şi suntem fericiţi atât pe pământ cât şi în ceruri.
Lucrarea duhovnicească a îngerului păzitor al creştinului, are o mare asemănare cu hramul bisericii, lăcaş de slujire, rugăciune, reculegere duhovnicească, şi mântuire a individului, comunităţii şi neamului nostru.

2.     Numele hramului.

            După tradiţia Bisericii Ortodoxe, fiecare biserică în momentul în care se târnoseşte de către episcop primeşte un nume, care devine hramul său.
Târnosirea este deci actul de botez al noului lăcaş de închinăciune, care primeşte de la arhiereu hramul său, numele său. Acest nume este un eveniment din istoria Sfântă, de pildă: Pogorârea Sfântului Duh, sau Sfânta Treime (cum este cazul Bisericii noastre), Naşterea Domnului, Invierea Domnului, Înălţarea Domnului, Sfânta Cruce, sau Adormirea Maicii Domnului, Naşterea Maicii Domnului, Buna-Vestire, sau numele unor persoane Sfinte: Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Gheorghe, Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Sf. Dimitrie, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Trei Ierarhi, etc.
Prin sfinţirea bisericii, hramul devine îngerul păzitor al bisericii, patronul său spiritual. După iconografia ortodoxă, icoana hramului se aşează în iconostas în rândul întâi, la dreapta, alături de Sfintele Icoane Împărăteşti: Mântuitorul Iisus Hristos, şi Sfânta Fecioară Maria.
Hramul Bisericii se serbează cu deosebită solemnitate, la ziua pomenirii evenimentului sau sfântului, în prezenţa a sute şi mii de credincioşi, care vin în pelerinaj de la mari depărtări.

3.     Originea Hramului

            Cuvântul hram vine din limba slavonă, şi înseamnă casă, o casă excepţională în care locuieşte Dumnezeu cu aleşii Săi. Acesta este adevărul. Se pare că numele acesta l-a dat patriarhul Iacob, care fugind de mânia fratelui său Naum, s-a culcat într-o câmpie, cu capul pe o piatră, şi a avut un vis minunat: a văzut o scară ce unea cerul cu pământul, şi pe care urcau şi coborau îngerii Domnului. Trezindu-se din vis, Iacob a grăit ²Locul acesta este casa lui Dumnezeu şi poarta cerului², şi a uns piatra cu untdelemn sfinţit, şi l-a numit pe evreeşte Bethel, sau casa lui Dumnezeu (Facere 28:12-19).
            Mântuitorul Iisus Hristos, alungând cu biciul pe negustorii din templul din Ierusalim, le zice: ²Casa aceasta este casa Tatălui Meu, este casă de rugăciune, iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari² (Luca 19:46). Experienţa vieţii religioase creştine confirmă că cel ce petrece în rugăciune în această casă i se pare că cerul a coborât pe pământ, sau că se înălţă de pe pământ la cer, în marea familie divină, în comuniunea îngerilor şi a sfinţilor.
De la începutul istoriei sale, poporul nostru a numit casa lui Dumnezeu biserică.
Cuvântul biserică este de origine grecească, şi însemnează casă împărătească, bazilica, locuinţa împăratului.  Romanii au numit bazilici tribunalele în care se făcea dreptatea în numele împăratului pământesc, al cezarului.
Ajungând pe tron, împăratul Constantinopolului, Constantin cel Mare, la anul 323 declară creştinismul religie de stat, şi între multe fapte mari şi frumoase ce le-a săvârşit, a fost şi aceea că donat creştinilor aceste tribunale, ca să le servească drept locaşuri de închinare. Donaţiile şi-au păstrat pe mai departe numele, dar şi-au schimbat total destinaţia, servind de acum înainte drept locaşuri de închinăciune, de convorbire şi unire spirituală cu Dumnezeu.
De la Constantin cel Mare, basilica/biserica devine vasul ales, templul Duhului Sfânt, în care se lucrează în lume mântuirea. În acest lăcaş sfânt, sufletul creştinesc se întâlneşte cu Dumnezeu, în orice clipă, comunică cu El, se sfinţeşte şi se îndumnezeieşte, prin revărsarea harului divin al Sfintelor Taine, prin rugăciunile sfinţilor din cer şi ale slujitorilor sfintelor altare, aici, pe pământ.
Zidurile bisericii devin sfinţite şi deosebite de ale altor case comune pentru că au un scop supranatural. De aceea, noul lăcaş se aşează de la târnosire, sub scutul unui sfânt al lui Dumnezeu, sau în cazul biserici noastre, sub însuşi acoperământul Sfintei Treimi, care devine hramul bisericii.

4.     Sensul duhovnicesc al hramului.

Hramul are  o întreită semnificaţie în viaţa Bisericii, şi a comunităţii:
a)     religioasă;
b)     morală;
c)     unitate naţională;

a). Semnificaţia religioasă

 Hramul împlineşte acelaşi rol în viaţa bisericii ca şi îngerul păzitor în viaţa particulară a credincioşilor. El este paznicul bisericii, este primul care se îngrijeşte de soarta ei. El veghează neîncetat pentru trăinicia bisericii în istorie, căci aceasta este mireasa lui Hristos.
Hramul ocroteşte Sfântul locaş, apărându-l de calamităţi: foc, apă, cutremure, războaie, distrugeri, profanare şi înjurături, de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi ai dreptei credinţe.
Hramul priveghează continuu la viaţa spirituală a credincioşilor, care vin cu regularitate în sfântul lăcaş, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.
Acestora le dă milă şi ajutor, îi scapă de necazuri şi nevoi, de dureri şi suflerinţe.
Hramul Bisericii este modelul viu de urmat în pelerinajul nostru pământesc prin viaţa harică a sfintelor taine, prin care creştem în Hristos, intrăm în comunitate de viaţă fericită cu Sfânta Treime, ne îndumnezeim. Prin hram ajungem îngeri luminaţi în trup, una în sfinţenie, după care tânjeşte sufletul credinciosului drept-măritor. Când credinciosul exclamă: ²Mă duc la hram²!, semnificativ mărturiseşte - ²mă duc să mă unesc cu viaţa de har a hramului, a sfântului comemorat, să mă sfinţesc şi să fiu fericit²!
 În timp ce îngerul păzitor al credinciosului se îngrijeşte de salvarea unui singur suflet creştinesc, hramul bisericii ocroteşte viaţa şi se îngrijeşte de mântuirea tuturor credincioşilor bisericii. El strânge laolaltă conştiinţa tuturor credincioşilor bisericii sub stindardul izbăvitor al Sfintei Cruci, pentru realizarea supremului ideal, îndumnezeirea tuturor întru Hristos, Domnul.
Hramul desăvârşeşte această unitate soteriologică în Hristos, a celor vii cu cei răposaţi. De aceea, la hram, se face pomenirea ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş, ca Domnul să le răsplătească potrivit faptelor lor minunate, împlinite în viaţa lor pământească.

b). Semnificaţia morală

Semnificaţia morală a hramului rezultă din cea religioasă. Unitatea de credinţă şi viaţă întru Hristos, a celor mulţi care se adună la hram, creiază conştiinţa interdependenţei familiale, conştiinţa fraternităţii creştine, făurită prin puterea iubirii lui Hristos. Izvorul său este participarea activă la rugăciune în comun pentru implorarea, sub aceeaşi cupolă, a harului ceresc care-I aduce de sus ajutor, milă şi spor pentru toţi, în toate cele bune, ocroteşte în necazuri şi dureri, scapă de primejdii şi încercări.

c). Hramul, simbol al păstrării unităţii comunitare

     În istoria bimilenară a poporului român, hramul bisericilor a avut şi are şi o adâncă  semnificaţie de unitate naţională.
Hărăziţi de Dumnezeu a fi creştini încă  de la naştere, în toate provinciile României Mari: Ţara Românească, Moldova şi  Transilvania, trei surori din aceeaşi mamă, poporul român a avut şi păstrează aceeaşi credinţă în Hristos, aceeaşi limbă, tradiţii şi obiceiuri. Prin sfintele locaşuri de închinăciune, şi prin sfintele mânăstiri, presărate prin munţi, şi pe tot întinsul pământ străbun, din evlavia voievozilor şi a credincioşilor cucernici de la sate, târguri şi oraşe, poporul român şi-a păstrat limba, obiceiurile şi legea străbună, tradiţiile şi datinile moştenite din moşi strămoşi, aspiraţii şi idealuri comune; această valenţă de unitate naţională manifestându-se în deosebi cu prilejul pelerinajelor ²la hram². Aceste pelerinaje au fost izvoare de credinţă, o reînviere a elanului religios-moral al credincioşilor, ocazie de strângere a legăturilor de frăţietate dintre toţi românii.
Pelerinajele la hram, şi la praznicele de cinstire şi venerare a moaştelor sfinţilor, trebuie să aibă, alături de sfintele Taine ale Bisericii, un loc central în viaţa duhovnicească a credinciosului drept-măritor, nu numai în Ţara noastră de obârşie, ci şi aici, în cadrul comunităţilor româno-americane ortodoxe, bine ştiind că ele sunt adevărate case duhovniceşti, izvoare de apă vie, din care credincioşii sorb, ca dintr-un potir divin energii nesecate, de viaţă morală superioară, trăită în Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat.Vă invităm, fraţi şi surori, veniţi la Sfânta Biserică, veniţi la hram, veniţi la sfânta Înviere, veniţi în fiecare duminică, căci în fiecare duminică este sfânta Înviere, veniţi de luaţi lumina, veniţi şi beţi din paharul mântuirii, veniţi la Hristos!

sursa :http://biserica.org/

DESPRE RUGĂCIUNEA DINAINTE ŞI DE DUPĂ ÎNVĂŢAT - un articol pentru părinţi şi copii

Dacă ar şti părinţii şi profesorii cât de mare este puterea rugăciunii la început de an şcolar nu s-ar ruşina să cheme preoţii bisericii în şcoli pentru oficierea Te Deumului pentru începerea unui nou an de învăţământ.

 Îmi aduc aminte cum odată am fost martor la o întâmplare zdruncinantă legat de efectul minunat al rugăciunilor pentru copii. Eram într-un pelerinaj la o mănăstire.

 Când preotul a dat binecuvântarea pentru oficierea Te Deumului pentru începutul unui nou an şcolar, o femeie a strigat: Nu! Nu! Las-o să fie proastă Maria! Fata mea nu trebuie să fie înţeleaptă! Trebuie să fie proastăăă!” Mai târziu câţiva creştini mi-au mărturisit că femeia era demonizată şi se vede că duhurile cel necurate nu se bucură când „fii oamenilor” (Facere 11, 5) îşi pun încrederea în Dumnezeu şi-I cer înţelepciune pentru ajutor la învăţătură.

 Lucrarea celui rău este de a încuibări în mintea copiilor prostia şi neascultarea de părinţi de profesori şi dorinţa de a săvârşi fapte murdare şi tot felul de păcate nebănuite de „tăticu şi mămica”.

 În sinaxarele Bisericii Ortodoxe există nenumărate pilde în care anume prin rugăciune Sfinţii au dobândit înţelepciunea necesară pentru înfrângerea învăţăturilor păgâne sau eretice.

 De asemenea există şi cazuri în Vieţile Sfinţilor în care în urma rugăciunilor stăruitoare Sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu pe când erau încă în băncile şcolare reuşeau să fie mai buni la învăţătură, cum a fost de exemplu Sf. Ioan de Kronsdadt sau Sf. Serghie de Radonej, Sfinţii Trei Ierarhi.

 În viaţa Sfântului Serghie de Radonej se spune că pe când era încă copil, la vârsta de 7 ani, fiind dat la învăţătură, copilul nu prea reuşea să înveţe chiar dacă profesorul îi dădea mai multă atenţie. Dar într-o zi, după ce copilul a întâlnit un pustnic în pădurea din apropiere şi după ce a luat binecuvântare de la el, Prohor, cum îl chema atunci pe sfânt, s-a ridicat repede la învăţătură ajungând unul dintre cei mai buni din clasă. Acest lucru se datorează şi faptului că Prohor a urmat sfatul pustnicului şi înainte de a învăţa citea un pic din Psaltire. Psaltirea a fost Abecedarul viitorului luminător al Rusiei.

 Aşa s-a întâmplat şi cu Sf. Ioan de Kronsdadt. Când învăţa la seminar, la început Sf. Ioan era slab la învăţătură, dar în urma rugăciunilor stăruitoare către Dumnezeu a ajuns cel mai înţelept din clasă.

 Un alt caz interesant este şi cel al Sfântului Grigorie Palama. Sf. Grigorie Palama obişnuia ca înainte şi după învăţarea lecţiilor să se roage Maicii Domnului, astfel reuşind să reţină mai uşor toate datele, să înveţe toate lecţiile. Se spune că odată a uitat de rugăciune, şi a observat că nu a reuşit să reţină atât de bine lecţiile ca atunci când făcea mai întâi rugăciune.

 Sigur că cineva poate spune că dacă mai stai şi te rogi atunci când mai înveţi? Dar aceasta este o ispită şi o înşelare venită din partea celui rău. Nimeni nu te pune să citeşti 2-3 ore psaltirea sau alte rugăciuni lungi. Deşi, ai fi putut să faci şi acest lucru dacă ai tăia din timpul televizorului şi al jocurilor de calculator, al discotecii şi al chefurilor care nu fac altceva decât să te expună şi mai mult pericolului luării unor note rele în timpul trimestrului sau a examenelor de la sfârşitul lor.

 Există şi aşa cazuri: tinerii îşi pierd timpul cu distracţiile şi înainte cu o zi de examen citesc odată cursurile sau lecţiile (dacă mai reuşesc să facă şi acest lucru) după care, după ce au picat examenul au pretenţia de la Dumnezeu că, „de ce nu le-a ajutat?”.
 Îmi povestea cineva cum se rugau colegele ei în timpul examenelor de la liceu: Doamne! Ajută-mă să copii! Da, este foarte comică situaţia, dar şi de plâns pentru că notele rele nu sunt altceva decât rezultatul lenevirii şi a indiferenţei faţă de învăţat.

 Uneori şi în astfel de cazuri se întâmplă într-adevăr minuni, şi unor astfel de tineri le-a ajută Dumnezeu, probabil pentru a-i întări în credinţă şi a-i încuraja să înveţe mai bine.

 Cu toate acestea învăţătura Bisericii este ca tinerii să se obişnuiască să muncească începând cu o rugăciune, sau în cazul nostru să înveţe dar şi să se roage, să-şi pună nădejdea în Dumnezeu în orice situaţie a vieţii şi chiar şi în cazul învăţatului.

 Părinţii Bisericii ne îndeamnă să spunem rugăciunile începătoare înainte de a învăţa, alţii ne sfătuiesc să batem chiar câteva metanii la Sfânta Treime, la Maica Domnului şi la alţi Sfinţi, cum sunt de exemplu Sfinţii Trei Ierarhi sau Sf. Ierarh Nicolae, sau Sf. Muceniţă Ecaterina – dătătoarea de înţelepciune.

 Este foarte bine ca înainte de a învăţa tânărul să se roage, pentru că de cele mai multe ori mintea umană este neputincioasă de a reţine toate datele ştiinţifice cerute la examen. Iar dacă-ţi pui nădejdea în Dumnezeu înainte de a învăţa, în timpul examenelor El cu siguranţă te va ajuta: ori că-ţi va pica un subiect mai uşor, sau pur şi simplu chiar înainte de examen te va lumina printr-un coleg de-al tău de liceu sau de facultate ca să înţelegi mai bine subiectele pe care nu le puteai învăţa.

 Orice nu s-ar întâmpla Dumnezeu nu te părăseşte. Important este ca înainte de a învăţa să spui cu multă smerenie rugăciunile începătoare („Împărate Ceresc... Sfinte Dumnezeule... Prea Sfântă Treime... Tatăl nostru...”) şi după aceasta cu toată osârdia să începi să înveţi cursurile sau lecţiile, dar şi această fără a transforma învăţatul într-un idol.

 Îmi povestea un tânăr de aici din Chişinău că odată un prieten de-al lui l-a luat în râs când îl vedea că se roagă pentru ca Dumnezeu şi Maica Domnului să-i ajute să înveţe lecţiile, şi să-l ajute la examene şi i-a zis la un moment dat:

 „Măi Gheorghe! Tu ce? Faci contract cu Dumnezeu ca să-ţi dea numai note mari? Ha! Ha! Ha! Ăsta nu-i normal!”.

 Băiatul nu i-a răspuns nimic, deşi nu vroia neapărat note mari, ci pur şi simplu să treacă cu bine toate examenele. În scurt timp după aceasta, cel care râdea de colegul său, cel care lua în râs rugăciunea acela a luat a doua zi la examenul de licenţă nota 6,66.

 Nimeni, nici măcar profesorul nu şi-a dat seama de unde şi cum a pus această notă băiatului la examenul licenţă. Cu multă rugăciune către Dumnezeu şi cu insistenţă către consiliul de profesori până la urmă cel ce râdea de rugăciune a fost îngăduit să mai fie ascultat odată ca să nu se facă de râs în faţa urmaşilor săi şi a întregii societăţi. Gândiţi-vă cât de mare ruşine ar fi tras acel tânăr când copii lui peste ani de zile l-ar fi întrebat: „Tată! Da de ce ţi-au pus nota 6,66 la licenţă? 6,66 nu–i oare acest număr asemănător cu numărul satanei?” – ar fi fost dezastru.

 Ei, până la urmă Dumnezeu l-a ajutat şi pe el după ce acesta şi dat seama că într-adevăr rugăciunea nu este un contract cu Dumnezeu, ci este un strigăt asemenea pruncilor care plâng după mângâierea mamei lor. Nu este mai mare lucru decât rugăciunea, căci spun Sf. Părinţi este unirea omului cu Dumnezeu (care a făcut cerul şi pământul) şi susţinătoarea lumii”.

 Desigur, nu trebuie să exagerăm cu exemplul de mai sus, dar uite totuşi, era un examen de licenţă, numele tuturor studenţilor era acoperit, era în secret. Profesorul nu avea de unde să ştie cine este cel care a scris cutare la lucrare. Prin acest lucru, dragi tineri, cei ce sunteţi „cetăţeni ai raiului” (Efeseni 2, 16) vreau să spun că fără Dumnezeu nu putem face nimic, chiar nici să învăţăm, nici examenele nu le putem trece fără El!

 Şi într-adevăr aşa şi este, pentru că Însuşi Hristos a zis: „fără de Mine nu veţi putea face nimic!” (Ioan 15, 5).

 Cei mai mari sfinţi ai Bisericii nu se apucau de învăţat până nu se rugau. Să luăm exemplul sfinţilor şi vom vedea cât de uşor ne va fi să învăţăm şi să trecem şi tezele şi toate examenele şi chiar şi examenele vieţii acesteia care ne-a fost dată ca un timp de agonisire a faptelor bune spre dobândirea vieţii celei veşnice – spre mântuire.

sursa :episcopia-ungheni.md

Ziua Limbii Române – sărbătoare a identităţii şi demnităţii poporului român | Evenimente bisericeşti

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul sărbătorii Ziua Limbii Române, 31 august 2013:

Sunt multe daruri moştenite de la înaintaşi în patrimoniul spiritual al neamului românesc, însă cel mai mare dar este limba naţională în care ne exprimăm identitatea şi comuniunea între generaţii, în care chemăm pe Dumnezeu în rugăciune, în care descriem frumuseţile locurilor natale şi ale sufletului românesc. 

Limba naţională nu este doar un simplu mijloc de comunicare funcţională în societate, ci este o parte constitutivă a modului nostru propriu de a fi în lume şi de-a cultiva comuniunea etnică în ţară şi pretutindeni, ca neam sau popor.

Sărbătoarea Limbii Române de la 31 august, promovată şi susţinută prin Legea nr. 53/2013 de Parlamentul României, are ca izvor de inspiraţie un moment crucial din istoria recentă a Republicii Moldova, din anul 1989, când limba română a fost declarată limbă de stat şi s-a revenit la grafia latină. Lupta pentru libertate se asocia atunci cu dreptul de vorbi şi a scrie oficial în limba părinţilor şi a bunicilor.

După proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova (27 august 1991) „limba noastră cea română”, cum a numit-o poetul Grigore Vieru, a fost sărbătorită în fiecare an, la data de 31 august, în mod oficial în Republica Moldova, şi cu ecou pozitiv în România, prin manifestări de recunoştinţă faţă de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a sfintei conştiinţe de neam, a comuniunii de cuget, de credinţă, de limbă şi simţire românească.

Această sărbătoare reprezintă un fericit prilej de a redescoperi împreună cu toată suflarea vorbitoare de limbă română din întreaga lume demnitatea şi unitatea unui neam iubitor de Hristos, de multe ori răstignit în istorie, dar totuşi viu şi purtător de multe lumini şi binecuvântări, păstrate şi cultivate în mod paşnic şi smerit.

Biserica neamului românesc a acordat întotdeauna o atenţie deosebită limbii vorbite de poporul dreptcredincios, şi a făcut din aceasta veşmânt viu al învăţăturilor de credinţă şi al cultului liturgic. De aceea, poetul preot basarabean Alexei Mateevici a identificat limba poporului român cu „limba vechilor Cazanii”, subliniind astfel rolul cultului ortodox în promovarea limbii române. Iar Mihai Eminescu a numit Biserica noastră „maica spirituală a neamului românesc”, cunoscând bine că primele şcoli şi primele cărţi tipărite au apărut prin grija Bisericii Ortodoxe Române.

În viaţa şi istoria poporului român, cultul şi cultura s-au dezvoltat în simbioză, iar limba română a fost mereu liantul viu dintre credinţă, cuget şi simţire. 

Traducerea Bibliei şi a cărţilor de cult în limba română sunt pietre de hotar ale acestei simbioze binecuvântate. De pildă, Cazania sau Cartea românească de învăţătură a Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei (Iaşi, 1643), Noul Testament de la Bălgrad, tipărit de Sfântul Mitropolit Simion Ştefan al Transilvaniei (1648), Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Mitropolit Dosoftei (1679) şi Biblia de la Bucureşti (1688) sunt mărturii elocvente ale împreună-lucrării dintre credinţă şi cultură în istoria neamului românesc. În prefaţa Cazaniei din 1643 a Mitropolitului Varlaam, de la a cărei tipărire se împlinesc anul acesta 370 de ani, Domnitorul Vasile Lupu al Moldovei exprima vizionar convingerea că, prin carte, Biserica se adresa nu doar cititorilor din principatul moldav, ci„la toată seminţia românească pretutindenea ce se află pravoslavnici într-această limbă”. Şi, într-adevăr, istoria confirmă circulaţia Cazaniei Sfântului Mitropolit Varlaam în Transilvania şi în toate ţinuturile locuite de români, ajutându-i să îşi păstreze în acelaşi timp credinţa, identitatea şi unitatea etnică.

Întrucât a dorit să fie totdeauna cât mai aproape de popor, Biserica Ortodoxă Română foloseşte de trei secole, în cultul ei liturgic, limba vie a poporului dreptcredincios. Liturghia din fiecare zi şi toate slujbele noastre se săvârşesc în limba vorbită şi înţeleasă de popor, iar, periodic, la 10-15 ani, textele liturgice sunt atent actualizate, astfel încât se păstrează mereu o dreaptă cumpănire între tradiţie şi actualitate, între parfumul arhaic al graiului bisericesc şi evoluţia naturală a limbii române din zilele noastre.

Pentru generaţiile de astăzi, vieţuind de o parte şi de alta a Prutului, limba română comună este o bază solidă de comunicare şi comuniune fraternă, de facilitare a accesului la educaţie şi mass-media, în special pentru elevii şi studenţii noştri. 

Astăzi, identitatea etnică şi unitatea lingvistică sunt pivotul conştiinţei dăinuirii noastre bimilenare capopor latin de credinţă creştină apostolică. 

De asemenea, limba română devine tot mai mult o punte de legătură între diaspora şi ţara-mamă, dar şi o contribuţie distinctă a românilor la patrimoniul spiritual european, care se afirmă azi ca bogăţie multilingvistică şi multiculturală.

După cronografele din vechime, ziua de 31 august încheie anul bisericesc şi oferă tuturor un moment de evaluare a rodirii în fapte a gândurilor şi cuvintelor ce s-au rostit în timp. 

Dorim ca această Zi de sărbătoare a Limbii Române să fie pentru noi toţi zi de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu şi de bucurie pentru comuniunea în credinţă, cuget şi simţiri, exprimată în „dulcea şi frumoasa” noastră limbă românească.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, să reverse în inimile şi în cugetele noilor generaţii de români bucuria de a citi, asculta, vorbi şi cultiva limba română, aceasta fiind prima dovadă a unităţii noastre de credinţă şi cultură, de cuget şi simţire.

Felicităm şi binecuvântăm pe toţi cei care au contribuit şi contribuie ca Ziua Limbii Române să fie o adevărată sărbătoare a identităţi şi demnităţii poporului român!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 sursa:http://arhiepiscopiabucurestilor.ro

Programul serviciilor religioase August 2013

1. Duminică 4 august – Duminica a-6-a după Rusalii
Torre de la Horadada                  ora 8 – Psaltirea
                                                   ora 8,30 – Sfânta Liturghie
                                               
  Murcia                                    ora 18 – Paraclisul Maicii Domnului
2. Marţi 6 august – Schimbarea la Faţă a Domnului
 Torre de la Horadada               ora 10- Sfânta Liturghie
   
3. Duminică 11  august - Duminica a-7-a după Rusalii
Murcia                                      ora 9 – Psaltirea
                                                 ora 10- Sfânta Liturghie

4.Joi 15 august – Adormirea Maicii Domnului
Torre de la Horadada              ora 8 – Psaltirea
                                                 ora 8,30 – Sfânta Liturghie
   
5. Duminică 18 august - Duminica a-8-a după Rusalii
Torre de la Horadada                 ora 8 – Acatist
                                                   ora 8,30 – Sfânta Liturghie

Murcia                                        ora 18 – Vecernie
6. Duminică 25 august – Duminica a-9-a după Rusalii
Murcia                                        ora 9 – Utrenia
                                                   ora 10- Sfânta Liturghie
7. Joi 29 august – Tăierea Capului Sf. Ioan Botezatorul
Torre de la Horadada             ora 10 - Sfânta Liturghie

Mesaj de compasiune şi condoleanţe al Patriarhului României pentru victimele accidentului feroviar din Spania

            În urma accidentului feroviar care a avut loc în oraşul spaniol Santiago de Compostella în seara zilei de 24 iulie 2013, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis Eminenţei Sale, Cardinalul Antonio María Rouco Varela, Arhiepiscopul Madridului şi Preşedintele Conferinţei Episcopale Spaniole, următorul mesaj de compasiune şi condoleanţe:  

Bucureşti, 25 iulie 2013      

Eminenţa Voastră,    

Am luat cunoştinţă cu durere de consecinţele dramatice ale tragicului accident feroviar produs în Santiago de Compostella în seara zilei de 24 iulie 2013, accident în care au murit zeci de cetăţeni spanioli şi au fost rănite peste 140 de persoane.

În aceste momente de încercare pentru numeroase familii spaniole, în numele clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea cu toţi cei care au avut de suferit şi ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască odihnă sufletelor celor care şi-au pierdut viaţa şi să aline pe cei aflaţi în suferinţă.      

În semn de solidaritate cu poporul spaniol, greu încercat în aceste zile, duminică, 28 iulie 2013, în bisericile şi mânăstirile Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei se vor înălţa rugăciuni pentru odihna în pace a sufletelor celor care au trecut la cele veşnice.          

Exprimându-ne convingerea că în aceste momente triste din viaţa poporului spaniol credinţa în Dumnezeu şi solidaritatea dintre oameni sunt de mare folos, vă încredinţăm de aleasa noastră consideraţie şi de sentimente fraterne în Hristos Domnul nostru.  

† DANIEL    
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române      

Patriarhul României a adresat un mesaj de compasiune şi condoleanţe similar şi Excelenţei Sale, Domnul Mariano Rajoy, Prim-ministrul Guvernului Spaniei.  

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Cuvânt pastoral la Învierea Domnului 2013

                                                                                       
  † TIMOTEI

   Prin harul lui Dumnezeu,
                                                                                                                        Episcop al Spaniei şi Portugaliei



 Cuvânt pastoral la Învierea Domnului 2013

                                         Hristos este Iubirea care se Dăruieşte!



Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru,

iar de la noi părinteşti binecuvântări!



„Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? / Necazul, sau strâmtorarea sau prigoana, sau foametea, / sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (...) / Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, /nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, / nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi / de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru”.

(Romani 8, 35; 8, 38-39).

Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi,

Hristos a Înviat!

„Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşire 3, 14) a fost răspunsul lui Dumnezeu către Moise, atunci când acesta l-a întrebat pe Cel cu Care vorbise în rugul aprins: „Dar de-mi vor zice: Cum Îl cheamă, ce să le spun?” (Ieşire 3, 13). Şi a mai zis Dumnezeu: „Aşa să spui fiilor lui Israel: Acesta este numele Meu pe veci; aceasta este pomenirea Mea din neam în neam!” (Ieşire 3, 15). Ne aducem cu toţii aminte de acest emoţionant dialog al lui Dumnezeu cu Moise, de chemarea pe care i-a făcut-o lui Moise, de răspunsul acestuia şi mai apoi de felul în care, prin el, Domnul avea să fie eliberatorul poporului Său din robia egiptenilor. Moise proorocul a mărturisit lumii întregi, nouă, celor de astăzi, dar şi celor de după noi, că Dumnezeu este viu, că există şi că este principiul de existenţă a tot ce este creat şi necreat.

La plinirea vremii (Cf. Galateni 4, 4), Dumnezeu L-a trimis în lume pe unicul Său Fiu pentru ca să ne descopere încă un lucru minunat, anume că El este iubire (Cf. 1 Ioan 4, 16), o iubire pe care încă de la începutul creării lumii a arătat-o omului. Dumnezeu l-a creat pe om pentru a-și împărtăși iubirea. Însă omul, datorită ispitei venite din partea celui rău, a căzut în neascultare faţă de Tatăl său, îndepărtându-se de Acesta. Dar, pentru că iubirea nu cade niciodată, a făcut Dumnezeu posibilă reîntoarcerea omului la El, prin Fiul Său, Care ne-a răscumpărat pe fiecare dintre noi şi ne-a reaşezat în demnitatea de fii şi moştenitori ai Lui, ai celei mai însemnate averi, ai iubirii celei nestricăcioase şi ai vieţii veşnice. Iată, pe scurt, care este temeiul sărbătorii de astăzi, motivul bucuriei acestei minunate zile.

Sfântul Apostol Pavel avea să o spună şi el corintenilor că: „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 20-22).

Hristos a înviat şi vine să ne spună din nou că a înviat pentru noi şi că ne dăruieşte dragostea Sa.

El înviază azi şi în sufletul nostru şi astfel ne dă mărturie viaţa Sa plină de iubire. El vine să ne spună că fiecare în parte valorează mai mult decât lumea întreagă şi că, rămânând în comuniune cu El, nu avem a ne teme de nimic, niciodată.

Acesta este mesajul pe care Dumnezeu ni-l trimite azi, fiecăruia: că ne iubeşte mai mult decât orice şi că nimic nu-L face mai fericit decât să împartă iubirea Sa cu noi, o iubire care nu se sfârşeşte niciodată şi nu se împuţinează și nici se ştirbeşte în vreun fel.



Iubiţii mei fii sufleteşti,

Dacă iubirea lui Dumnezeu este deplină, iubirea noastră este nedesăvârşită. Datorită acestui fapt noi încă o căutăm și încercăm să ne regăsim prin iubire. În definitiv, aceasta este dorința omului dintotdeauna: a iubi şi a fi iubit.

Mântuitorul Hristos spune: „Eu şi Tatăl meu una suntem” (Ioan 10, 30). Ei bine, această unitate este o comuniune de iubire a celor trei Persoane dumnezeieşti: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea Sfântă și nedespărțită a Cărei fiinţare este «fără-de-început» şi care ne dă nouă, oamenilor, prin Fiul, experienţa vie a Iubirii, ca o pregustare a îndumnezeirii făgăduite nouă.

Avem, aşadar, nevoie de Fiul, de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de Cel Care ni Se dăruieşte nouă, ca prin El să Îl avem pe Dumnezeu ca viaţă a noastră.

Sfântul Simeon Noul Teolog, într-una din catehezele sale despre iubire, ne învaţă că aceasta, Iubirea, are multe nume, după cum multe sunt şi formele ei: „Multe sunt numele ei (iubirii), multe faptele ei, mai multe încă semnele, şi încă şi mai multe însuşirile ei dumnezeieşti, dar firea ei este una şi de asemenea întru toate privinţele de negrăit pentru toţi (…), neînţeleasă în raţiunea ei, neapropiată în slavă, nepătrunsă în sfaturile ei, veşnică pentru că este fără-de-început, nevăzută pentru că e gândită dar nu este înţeleasă” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 1 Despre Iubire, Cateheze, Scrieri II, Ed. Deisis, Sibiu, p. 23). În doar câteva rânduri, Sfântul Simeon ne desluşeşte ceea ce căutăm şi după care, conştient sau mai puţin conştient, alergăm cu toţii, iubirea, care este, după cum am văzut, de neatins, pentru că este nepătrunsă şi neînţeleasă, dar, în acelaşi timp, ea este acel ceva fără de care nu putem supravieţui. Este precum aerul pe care nu-l vedem, dar fără de care nu putem trăi.



Dragii mei,

Dacă iubirea lui Dumnezeu, despre care am încercat să spunem câte ceva din cele pe care sfinţii părinţi ni le-au descoperit, este atât de înaltă şi în esenţă de nepătruns cu mintea, oare iubirea pe care o trăim şi respirăm zilnic are ea aceeaşi substanţă? Cu siguranţă că ne-am dori-o de aceeaşi profunzime, trăită cu aceeaşi intensitate precum o are Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar suntem conştienţi că nu o putem avea. Dacă nu-L căutăm pe Dumnezeu şi nu ne unim cu El, cu siguranţă că nu putem avea iubirea Lui decât în parte, precum în parte se manifestă şi dorinţa noastră.

În zilele noastre, ceea ce numim iubire are multe forme. Putem vorbi şi de multele ei însuşiri. Chiar ne grăbim adesea să le numim şi să le definim cât mai în amănunt, însă mă îndoiesc că astfel îi înţelegem cu adevărat rostul. Dacă rămânem superficiali, mulţumindu-ne să gustăm din ceea ce greșit patimile ne îmbie și ne oferă sub forma iubirii, vom rămâne fără îndoială nemângâiaţi și neîmpliniţi în dorul nostru. Dar, atunci când căutarea noastră este în Dumnezeu și este sinceră, eforturile noastre se încununează negreşit cu biruinţa Lui Hristos pentru noi și cu darul vieţii Sale. De aceea, căutaţi-L pe Domnul!, ne îndeamnă şi psalmistul David, pe Hristos Cel mort şi înviat pentru noi și gustaţi din bucuria Învierii Lui!

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune atât de frumos: „Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos sculându-se din morţi, începătură celor adormiţi s-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor” (Cuvânt de învăţătură al celui între sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, în sfânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, Penticostar, Utrenia Învierii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1973, p. 27).



Iubiţii mei fii sufleteşti,

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă multă mângâiere şi alinare în suferinţe, bine ştiind că El a suferit mai înainte pentru noi şi că a biruit. Ne-a iubit şi a biruit. Să-L iubim şi noi, ca biruinţa Lui să fie şi a noastră!



Hristos a Înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei

Madrid, Sfintele Paşti 2013

PASTORALA SFANTULUI SINOD LA DUMINICA ORTODOXIEI

                      PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE                 LA DUMINICA ORTODOXIEI DIN ANUL DOMNULUI 2013


    Preaiubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române
    Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

                    Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase,

            În fiecare an, în această primă Duminică din Postul Paştilor, sărbătorim biruinţa dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor şi a altor învăţături greşite şi, în acelaşi timp, ne aducem aminte cu evlavie de toţi cei care şi-au închinat viaţa lui Hristos şi Sfintei Sale Biserici, precum şi de cei care au luptat de-a lungul veacurilor pentru apărarea dreptei-credinţe cea „dată sfinţilor, odată pentru totdeauna" (Iuda 1, 3).
           După ce şi-a dobândit libertatea de credinţă şi cult prin Edictul de la Mediolanum, din anul 313, al Sfântului împărat Constantin cel Mare, Biserica şi-a apărat unitatea şi învăţătura de credinţă, formulată de Sfinţii Părinţi în hotărârile dogmatice şi canonice ale celor şapte Sinoade Ecumenice, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii. Însă, dintre toate biruinţele sale, numai cea referitoare la învăţătura despre sfintele icoane a fost proclamată în chip solemn ca Biruinţă a Ortodoxiei, fiind sărbătorită de Biserică începând cu data de 11 martie 843, în prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei.
           Învăţătura de credinţă despre sfintele icoane a fost formulată de Sinodul al VII-lea Ecumenic din anul 787, care, pe temeiul cuvintelor Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi" (Ioan 1, 14), mărturiseşte: „după cum chipul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, asemenea să se aşeze şi cinstitele şi sfintele icoane, făcute în culori sau mozaic, sau din alt material potrivit, în Sfintele Biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase şi veşminte, pe pereţi şi pe scânduri, în case şi pe drumuri, şi adică icoana Domnului şi Dumnezeului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi cea a Sfintei Preacuratei noastre Stăpâne, de Dumnezeu Născătoare, ale cinstiţilor Îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi cuvioşilor bărbaţi. Căci dacă vor fi văzuţi mai des zugrăviţi pe icoane, cu atât mai vii vor fi în faţa respectivilor, care îi privesc, reînviindu-se memoria şi dorul de prototipul lor, le vor săruta şi le vor da închinarea cinstită, dar nu adorarea deplină, care după credinţa noastră se cuvine numai firii dumnezeieşti" (Dr. Nicodim Milaş, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I, partea I, Tipografia Diecezană Arad, 1930, pp. 39-40)       Icoana lui Dumnezeu-Cuvântul, a Domnului nostru Iisus Hristos, este mărturia întrupării Sale adevărate şi sfinţitoare. Din acest motiv icoana este numită şi Evanghelia în imagini. În această privinţă, Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă zicând: „Ceea ce cuvântul comunică prin auz, pictura o arată în chip tăcut, prin reprezentare" (Leonid Uspensky, Teologia icoanei, trad. de Teodor Baconsky, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1994, p. 93), şi „cinstea dată chipului trece asupra prototipului"( Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XVIII, Col. 149, trad. de Pr. prof. dr. Constantin Corniţescu, în col. PSB 12, EIBMBOR, Bucureşti, 1988, p. 60), care se află în cer.
             Cu toate acestea, în veacurile VIII şi IX, Biserica s-a confruntat cu o luptă făţişă împotriva cinstirii sfintelor icoane a celor care tăgăduiau tradiţia reprezentării Mântuitorului Iisus Hristos şi a sfinţilor şi considerau că icoanele nu trebuie cinstite sau venerate. Potrivnicii sfintelor icoane nu puteau înţelege faptul că, în icoana lui Hristos, este reprezentat chipul Persoanei Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, nu Dumnezeirea nevăzută. Răspunzând celor care erau potrivnici sfintelor icoane, Sfântul Ioan Damaschin explică: „Zugrăvesc pe Dumnezeu nevăzut nu ca nevăzut, ci ca Unul care S-a făcut văzut prin participare la trup şi sânge (Evrei 2, 14). Nu zugrăvesc Dumnezeirea nevăzută, ci zugrăvesc trupul văzut al lui Dumnezeu. Dacă este cu neputinţă să se zugrăvească sufletul, cu cât mai mult Dumnezeu, Care a dat sufletului imaterialitatea!" (Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, III, 6, trad. de Pr. prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 128).
            Înţelegem de aici că cel care cinsteşte icoana lui Hristos cinsteşte de fapt pe Cel pictat pe ea, adică pe Hristos Mântuitorul, pe Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor viaţa veşnică. Cel Unul Sfânt S-a făcut om pentru a sfinţi pe oameni.                            De aceea, a respinge cinstirea icoanei înseamnă a respinge taina întrupării sau a înomenirii Fiului lui Dumnezeu şi a nesocoti întreaga lucrare de mântuire a neamului omenesc.
             Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu cel Sfânt, are chemarea să ajungă, printr-o viaţă curată, la „asemănarea cu Dumnezeu", potrivit poruncii lui Dumnezeu: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt" (1 Petru 1, 16). De aceea, Sfinţii Apostoli îndeamnă pe creştini, zicând: „Ca fii ascultători, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte, din vremea neştiinţei voastre, ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii" (1 Petru 1, 14-15). Sau: „Voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră..." (1 Tesaloniceni 4, 3). Prin urmare, icoanele pictate înfăţişează nu chipul omului stricăcios, ci chipul omului luminat şi sfinţit prin harul lui Dumnezeu, dăruit oamenilor prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi împărtăşit de Duhul Sfânt, pentru ca oamenii să devină „fii ai lui Dumnezeu” (cf. Ioan 1, 12), după har.
             Conţinutul şi mesajul icoanei ortodoxe mărturisesc, pe de o parte, adevărul că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, iar pe de altă parte, adevărul că omul poate ajunge la înfiere şi îndumnezeire prin harul dumnezeiesc. Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că Maica Domnului este mai presus decât toţi sfinţii şi cea mai cinstită dintre sfinţi, fiind „cea plină de har" (Luca 1, 28), întrucât a născut ca om pe Fiul lui Dumnezeu, pe Iisus Hristos. Chipul înnoit al omului sfinţit şi îndumnezeit prin har ni-l arată şi icoanele sfinţilor. Din acest motiv, imaginea care nu transmite acest mesaj al sfinţeniei nu este icoană, ci doar un tablou religios, chiar dacă este o imagine plăcută la vedere. Prin urmare, cinstirea icoanei lui Hristos ne apropie şi mai mult de El, prin harul sfinţitor al relaţiei dintre icoană şi Prototip. Icoana ne întăreşte credinţa în dumnezeirea şi umanitatea lui Hristos şi în comuniunea sau legătura Lui cu noi, chiar după Înălţarea Sa la Cer: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Matei 28, 20). De asemenea, rugăciunile rostite în faţa icoanei Maicii Domnului şi înaintea icoanelor tuturor sfinţilor ne apropie şi mai mult de Dumnezeu şi de sfinţii Lui, astfel încât putem spune, împreună cu psalmistul, că: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi" (Psalmi 67, 36).
             Icoanele şi picturile bisericilor şi mănăstirilor ne înfăţişează unirea firii umane cu harul dumnezeiesc într-o armonie sau măsură cumpănită. Această măsură cumpănită este o expresie liturgică a învăţăturii de credinţă formulată de Sfinţii Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic prin care mărturisim neîncetat: „pe Unul şi Acelaşi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Născut, cunoscut în două firi în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit" (Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Definiţia dogmatică de la Calcedon, în Ortodoxia, anul III, nr. 2-3/1951, p. 409). Potrivit acestei formulări, omul sfânt este om înduhovnicit şi transfigurat, aşa cum este reprezentat în picturile murale şi icoanele ortodoxe de tradiţie bizantină, iar nu redus la estetica trupului material nespiritualizat, aşa cum este redat adesea în arta religioasă a Renaşterii. Trebuie însă precizat că o icoană devine pe deplin icoană numai prin actul sfinţirii ei, care „schiţează un hotar de netrecut între un tablou religios - fie el chiar unul superior după cuprinsul lui religios şi realizarea lui artistică - şi o icoană, oricât ar fi ea de modestă în această privinţă. Sfinţirea este acţiunea tainică a Bisericii în timpul căreia „se sfinţeşte icoana aceasta cu harul Sfântului Duh" [...]. De aceea, trebuie să spunem că nu orice reprezentare, nu orice icoană are puterea iconicităţii, ci numai cea sfinţită" (Pr. Serghei Bulgakov, Icoana şi cinstirea sfintelor icoane, trad. de Ierom. Paulin Lecca, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2000, pp. 148, 153).
               Desigur, putem să ne întrebăm care este folosul duhovnicesc al cinstirii sfintelor icoane şi cât de mult ne ajută acestea în viaţa noastră? Încă de la Botez, prin însuşi numele care ni se dă, primim lumina şi ocrotirea sfântului al cărui nume îl vom purta întreaga viaţă. Apoi, crescând, avem nevoie de sfintele icoane pentru întărirea credinţei şi evlaviei, deoarece sfinţii pictaţi pe ele sunt învăţători şi rugători pentru noi. Pe parcursul vieţii, fiecare dintre noi avem nevoie de sfintele icoane pentru rememorarea lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu şi a faptelor de sfinţenie ale celor care L-au urmat, astfel încât, privind chipurile lor, vom simţi şi noi chemarea de a le urma pilda tăriei în credinţă şi a vieţii lor de sfinţenie.
                Pe de altă parte, icoanele ne ajută să ne exprimăm şi dragostea pentru Dumnezeu. Dacă, din iubire, purtăm cu noi şi în casele noastre imagini ale rudelor şi oamenilor apropiaţi, cu atât mai mult suntem datori să arătăm evlavie faţă de icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, împodobind cu ele casele, spre sfinţire şi binecuvântare. Sfintele icoane sunt, totodată, o vedere duhovnicească a frumuseţilor şi învăţăturilor Sfintei Scripturi prezentate în culori şi o cale de cunoaştere şi urmare a modelelor de credinţă, iubire şi milostenie ale sfinţilor.
                Astăzi este prima duminică din Postul Mare, pe care o sărbătorim liturgic şi duhovniceşte ca fiind Duminica Ortodoxiei şi a sfintelor icoane. Iar pentru că cinstirea arătată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele, noi folosim această sărbătoare pentru a vă îndruma părinteşte: să vă închinaţi cu credinţă şi evlavie în faţa sfintelor icoane ori de câte ori intraţi în biserică, rugându-vă sfinţilor reprezentaţi pe ele; să aşezaţi la loc de frunte în casele voastre icoane sfinţite, mai ales ale sfântului ocrotitor, şi să le cinstiţi prin aprinderea candelei, închinare şi rugăciune evlavioasă zilnică; să purtaţi în călătoriile voastre icoanele sfinţite ale Mântuitorului, Maicii Domnului şi ale sfinţilor ocrotitori, ca să vă fie spre ajutor şi izbăvire de primejdii; să dăruiţi o icoană sfinţită unui copil la primirea Tainei Sfântului Botez sau tinerilor care primesc Taina Sfintei Cununii, pentru sfinţirea familiei; să aduceţi linişte şi tămăduire sufletească în viaţa unui bolnav aflat pe patul de suferinţă, oferindu-i o icoană sfinţită; să mergeţi în pelerinaj individual sau organizat de Biserică la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi de la locurile sfinte ale Ortodoxiei de peste hotare, pentru a primi întărire în credinţă, pace sufletească, vindecare de boli şi de suferinţe şi ajutor în necazurile vieţii. În aceste vremuri de criză economică, morală şi socială, de indiferentism şi individualism, rugăciunea smerită şi plină de credinţă săvârşită în faţa sfintelor icoane ne ajută să ne luminăm mintea pentru a fugi de păcate şi a săvârşi fapte bune, să ne încălzim inima şi să apărăm dreapta credinţă în faţa rătăcirilor de tot felul şi să ne întărim voinţa de a lucra pentru binele Bisericii şi al poporului nostru.
              Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
              Chipul omului înnoit din sfintele noastre icoane este chipul omului care a iubit pe Domnul Dumnezeu din toată inima sa, din tot sufletul, din toată puterea şi din tot cugetul, iar pe aproapele său, ca pe sine însuşi (cf. Luca 10, 27). Aşadar, nu putem spune că iubim pe Dumnezeu, dacă urâm pe fratele nostru (cf. 1 Ioan 4, 20); trebuie să iubim pe fratele nostru, nu numai cu vorba, ci şi cu fapta şi cu adevărul (cf. 1 Ioan 3, 18).
              Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat cel mai frumos exemplu de iubire a aproapelui nostru prin Pilda Samarineanului milostiv (Luca 10, 30-37) şi ne-a arătat, de asemenea, că dragostea cea vie către aproapele nostru trebuie arătată ajutând pe cei flămânzi sau însetaţi, pe cei goi, pe cei străini, pe cei bolnavi, pe cei întemniţaţi, pe care El Însuşi îi numeşte „fraţi ai Mei prea mici" (Matei 25, 35-40).
              Luând aminte că fapta cea bună este dovada şi măsura vieţii noastre creştine, pe temeiul Sfintei Scripturi, aflăm din Vieţile Sfinţilor şi din învăţăturile Sfinţilor Părinţi că rugăciunile personale şi nevoinţele noastre duhovniceşti îşi găsesc împlinirea în faptele milosteniei, ca fapte ale dragostei adevărate, care „acoperă mulţime de păcate" (1 Petru 4, 8) şi biruiesc în faţa judecăţii (cf. Iacov 2, 13), făcându-ne milostivi precum Dumnezeu este milostiv (cf. Luca 6, 36).
             La acest început de urcuş duhovnicesc din Postul Sfintelor Paşti, îndreptăm un cuvânt de suflet către toţi preoţii şi credincioşii Sfintei noastre Biserici ca, după obiceiul îndătinat din Duminica Ortodoxiei şi a cinstirii sfintelor icoane, să participe cu dărnicie la colecta organizată în toate parohiile şi mănăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române şi să dea fiecare cum socoteşte cu inima sa (cf. 2 Corinteni 9, 7) pentru ajutorarea semenilor noştri mai lipsiţi decât noi, adică a „fraţilor prea mici" ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Darurile băneşti ale dumneavoastră se vor aduna în Fondul Central Misionar, care va fi folosit de Biserică şi în acest an la sprijinirea activităţilor sale misionare, la edificarea şi întreţinerea de biserici şi aşezăminte social-filantropice, precum şi la sprijinirea parohiilor sărace din eparhii. Să nu uităm nici de responsabilitatea noastră comună faţă de fiii Bisericii noastre, aflaţi în afara hotarelor ţării, care au nevoie de ajutor pentru păstrarea credinţei ortodoxe şi a spiritualităţii româneşti.
              Ne rugăm Milostivului Dumnezeu să vă răsplătească dărnicia arătată prin colecta din anul trecut pentru Fondul Central Misionar şi vă îndemnăm să continuaţi a uni rugăciunea cu fapta de milostenie şi anul acesta, bine ştiind, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, că: „Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună" (2 Corinteni 9, 7).
                Vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste şi ne rugăm ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin!

 PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,

† DANIEL Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
 † Teofan Arhiepiscopul Iaşilor Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† Laurenţiu Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
 † Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
 † Irineu Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
† Nicolae Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
† Petru Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor
 † Iosif Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale
† Serafim Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nifon Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal † Teodosie Arhiepiscopul Tomisului † Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor † Irineu Arhiepiscopul Alba Iuliei †Gherasim Arhiepiscopul Râmnicului † Eftimie Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului †Ciprian Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei † Calinic Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului † Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos † Timotei Arhiepiscopul Aradului † Nicolae Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi † Justinian Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului † Ioan Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei † Corneliu Episcopul Huşilor † Lucian Episcopul Caransebeşului † Sofronie Episcopul Ortodox Român al Oradiei † Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei † Vincenţiu Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor † Galaction Episcopul Alexandriei şi Teleormanului † Ambrozie Episcopul Giurgiului † Sebastian Episcopul Slatinei şi Romanaţilor † Visarion Episcopul Tulcii † Petroniu Episcopul Sălajului † Gurie Episcopul Devei şi Hunedoarei † Daniil Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix † Siluan Episcopul Ortodox Român al Ungariei † Siluan Episcopul Ortodox Român al Italiei † Timotei Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei † Macarie Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord † Mihail Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande † Varlaam Ploieşteanul Episcop-vicar patriarhal † Varsanufie Prahoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor † Calinic Botoşăneanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Andrei Făgărăşeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului † Vasile Someşeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului † Paisie Lugojeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei † Marc Nemţeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale † Sofian Braşoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului † Emilian Lovişteanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului † Ioachim Băcăuanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului † Ioan Casian de Vicina Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi † Iustin Sigheteanul Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului † Ignatie Mureşeanul Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

Istoricul sarbatorii

Soborul Sfinţilor Părinţilor noştri

şi marilor dascăli şi ierarhi Vasile cel Mare,

Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

(30 ianuarie)

(Alcătuită de Ioan, episcopul Evhaitei)

Pricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăţiei lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăţia după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărţire şi prigonire între bărbaţii cei pricopsiţi în învăţături şi îmbunătăţiţi. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicînd despre dînsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat şi a ispitit firea lucrurilor prin sine, şi cum că era atît de mult îmbunătăţit, încît puţin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii.
Căci nu făcea pogorămînt legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei şi aspru, neavînd la sine nici un lucru pămîntesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micşorau, ca şi cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios şi atrăgător către pocăinţă. Erau însă alţii care înălţau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca şi cum ar fi fost în învăţături mai cu pogorămînt omenesc şi cum că mai cu înlesnire povăţuia pe toţi, şi îi chema către pocăinţă. Deci, îl cinsteau mai mult decît pe marele Vasile şi decît pe Grigorie atît pentru mulţimea cuvintelor celor de miere curgătoare, cît şi pentru iscusinţa cugetărilor.
Alţii iarăşi cinsteau mai mult pe dumnezeiescul Grigorie, ca cel ce a întrecut în înţelepciune şi în învăţătură elinească pe toţi dascălii cei vestiţi şi pe elini, cum şi pentru frumuseţea cuvintelor şi înflorirea lor. Deci, ziceau, cum că înţeleptul Grigorie biruia pe toţi şi cum că acestuia i se cădea întîietatea. Atunci, prin o pricină ca aceasta a celor învăţaţi s-a întîmplat de s-a despărţit mulţimea poporului. Şi unii se ziceau Ioaniteni, alţii Vasiliteni, iar alţii Grigoriteni. Deci, astfel sfădindu-se cei înţelepţi şi zicînd între dînşii multe feluri de cuvinte, de trei ori fericiţii aceştia dascăli au voit să-i împace, ca să nu se mai sfădească în deşert.
Pentru aceea, după cîţiva ani, s-au arătat sfinţii ierarhi, mai întîi cîte unul deosebit, apoi şi cîte trei împreună, nu în vis, ci aievea la arătare, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitenilor, care era om îmbunătăţit şi preaînţelept, după cum şi scrierile lui îl arată. Şi toţi trei au zis către dînsul cu un glas:
"Noi, precum vezi, una sîntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de dumnezeiescul Duh, am scris învăţăturile spre mîntuirea cea de obşte şi folosul oamenilor; şi acelea pe care le-am învăţat noi înşine, le-am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi vreunul întîi sau al doilea, ci dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează.
Deci, sculîndu-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptîndu-se pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sîrguit cît am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire. Deci, împreunîndu-ne într-o zi, cînd ţi se va părea ţie că este de cuviinţă, fă nouă praznic cuviincios. Apoi, spune şi celorlalţi care vor fi mai pe urmă, cum că noi sîntem una la Dumnezeu şi noi negreşit vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mîntuire, pentru cei ce ne vor săvîrşi praznicul pomenirii noastre". Acestea zicînd, i se părea că sfinţii se înălţau la cer, strălucind cu lumină nemărginită şi chemîndu-se unul pe altul pe nume.
Deci, sculîndu-se acel minunat om, adică arhiereul evhai-tenilor, a făcut precum i-au poruncit lui sfinţii, potolind mulţimea şi pe toţi aceia care se sfădeau mai înainte. Aceştia au crezut cele spuse de el, că era om vestit, şi pentru învăţătura lui cea mare, şi pentru fapta cea bună, căci a lăsat predanie Bisericii spre a se face praznicul acesta.
Astfel, Sfîntul episcop Ioan, găsind în luna ianuarie prăznuindu-se toţi cei trei sfinţi ierarhi, adică la întîia zi pe Vasile, la 25 pe dumnezeiescul Grigorie şi la 27 pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a unit la 30 pe toţi, împodobindu-se pomenirea lor cu canoane, cu tropare şi laude, precum li se cădea lor, şi fiind aceasta cu voia sfinţilor, nu au nici o lipsire în laude. Căci nici mai înainte, nici mai pe urmă n-a alcătuit renumitul acesta Ioan mai multe tropare, decît acestea.
Sfinţii aceştia cu chipul trupului lor erau astfel: dumnezeiescul Ioan "Gură de Aur" (Hrisostom) era de statură scund, cu capul mare, cu trupul drept şi subţire, cu nasul plecat, alb la faţă şi cam palid, avînd pleoapele ochilor adîncite şi luminile lor mari. Apoi, i se arăta multă veselie în faţă, cu fruntea lată şi mare, cu urechile cam plecate, cu barba mică şi rară, cu părul galben, amestecat cu cărunt, iar fălcile lui erau adîncite înăuntru, de multă postire şi nevoinţă.
Apoi, este de nevoie a zice despre dînsul, că a întrecut pe toţi înţelepţii elinilor cu cuvintele şi mai ales cu iscusinţa, înlesnirea şi frumuseţea vorbirii; şi atît de bine a tîlcuit dumnezeiasca Scriptură şi a săvîrşit evangheliceasca propovăduire, încît dacă n-ar fi fost sfîntul acesta, îndrăznesc a zice că ar fi fost de trebuinţă să mai vină încă o dată pe pămînt Stăpînul Hristos. Iar spre fapte bune atît de mult s-a suit, încît pe toţi i-a întrecut, fiind izvor al milosteniei şi al dragostei, rîvnitor de obşte cu iubirea de fraţi şi cu învăţătura lui; şi a trăit 63 de ani, păscînd Biserica lui Hristos şase ani. Apoi s-a săvîrşit în Comane, surghiunit de Eudoxia, împărăteasa, şi de episcopii cei pizmăreţi.
Sfîntul Vasile cel Mare era la statura corpului foarte înalt, uscăţiv şi slăbănog la faţă, negricios şi palid, cu sprîncenele lungi, încovoiate şi ridicate în sus, asemănîndu-se omului îngrijit, avînd nasul plecat, cu faţa cam zbîrcită, adîncit la pleoapele ochilor, păros la trup, barba căruntă pe jumătate şi destul de lungă. Acesta a întrecut mult în cuvinte, nu numai pe cei din vremea lui, ci şi pe cei vechi; pentru că s-a ostenit la învăţătură foarte mult, şi deprinzînd toate învăţăturile ştiinţei, din fiecare a cîştigat biruinţă. Asemenea încă s-a iscusit şi în filosofia cea practică şi prin aceasta a sporit spre privirea celor înalte. S-a suit la scaunul arhiepiscopal al mitropoliei Cezareei Capadociei, cînd era de 37 de ani, ocîr-muind Biserica opt ani; apoi, s-a dus către Domnul, fiind în scaunul arhiepiscopatului său.
Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu sau Teologul, era la statura corpului său potrivit, puţin cam palid, nasul lătăreţ, sprîncenele potrivite, căutătura veselă şi blîndă, la ochiul cel drept avea un semn de la o lovitură, barba nu-i era lungă, dar deasă şi potrivită şi pe margini se arăta cam afumată. Pleşuv de ajuns, cu părul alb. Marele Grigorie întrecînd cu strălucirea vieţii pe cei ce au sporit în fapte, la atîta înălţime a cuvîntării de Dumnezeu s-a suit, încît toţi se biruiau de înţelepciunea lui, atît în cuvinte cît şi în dogme; pentru aceasta a cîştigat numirea de "Cuvîntătorul de Dumnezeu". El a ocîrmuit Biserica Constantinopolului 12 ani şi a trăit 80. Cînd s-a făcut patriarh, a aflat în cetate numai o biserică a dreptcredincioşilor şi cînd a lăsat scaunul, a lăsat numai una eretică. Şi mergînd la Arianz, moşia sa, unde, cugetînd pururea la Dumnezeu şi făcîndu-se cu totul strălucită oglindă a Lui, s-a sfîrşit cu pace.
Dar de vreme ce de trei ori fericiţii aceştia, atît de mult s-au ostenit pentru mîntuirea noastră, se cuvine şi noi să prăznuim pomenirea lor şi să le mulţumim pe cît putem. Căci ei de nimic altceva n-au purtat grijă, nici altceva au cugetat, decît numai un scop au avut, ca să întărească buna credinţă; apoi o nevoinţă au avut spre a lucra fapta bună, îngrijind şi sîrguindu-se fără pregetare, cu lucrul şi cu gîndul, pentru mîntuirea sufletelor. Pentru care atît de rău au pătimit propovăduind credinţa cea adevărată în toată lumea, iar nouă tuturor de obşte ne-au făcut bine. De aceea şi noi sîntem datori să cinstim pe făcătorii noştri de bine, şi să le mulţumim după putere, fiindcă după datorie nu putem.
Deci, să cinstim cu cuvinte pe cei trei cuvîntători, deşi mă tem şi mă sfiesc, neaflînd cuvinte cuviincioase şi potrivite sfinţilor; pentru că pricina este mare şi nu pot, nu numai pe cîte trei, dar nici măcar pe unul să-l laud după cum se cuvine şi de care toată lumea nu era vrednică. Deci, cum va ajunge buna grăire cea lumească să laude pe cei mai presus de lume, care au împodobit toată lumea şi au izbăvit-o ca şi cei 12 văzători ai Cuvîntului şi de Dumnezeu propovăduitori? Care dacă nu s-ar fi ostenit atît de mult cu sfintele lor scrieri, nu s-ar fi scăpat întreaga lume de slujirea la idoli, cea de mai înainte înrădăcinată, nici de eresurile cele în multe chipuri; căci sfînta şi preaînţeleapta Treime, nedespărţita şi cea mai presus de fiinţă, a iconomisit ca ei să vieţuiască într-acele vremuri ale eresurilor.
Aceşti cereşti oameni şi pămînteşti îngeri, trîmbiţele adevărului, preaînţelepţii retori, tunetele Dumnezeirii celei nezidite, s-au sîrguit să smulgă şi să risipească pe ocărîtorii dreptei credinţe şi cu praştia cuvintelor lor au gonit departe pe lupi de la Biserica dreptcredincioşilor. Aceştia cu înţelepciunea lor au surpat zidurile cele rele ale vrăjmaşilor şi au smerit toată înţelepciunea care se ridica împotriva cunoştinţei de Dumnezeu, schimbînd şi prefăcînd totul spre bine, netezind şi îndreptînd pe cele strîmbe, cum şi toată asprimea şi nedreptatea.
Treimea aceasta pămîntească ne-a învăţat a ne închina Treimii cereşti, precum se cade, şi neamestecată a o mărturisi în acest chip, precum li s-a descoperit lor adeverirea credinţei, zicînd: Dumnezeu nenăscut este Tatăl, Dumnezeu născut este Fiul, şi Dumnezeu purces este Duhul Sfînt. Sînt trei Persoane, dar un singur Dumnezeu, cu preaslăvire. Nu sînd trei dumnezei, doar un Dumnezeu, căci una şi aceeaşi este Dumnezeirea. Precum din soare ies raze, care n-au nici o deosebire, aşa sînt cele trei persoane, care fac aceeaşi fiinţă.
Astfel, ne-au învăţat să credem şi să mărturisim despre Sfînta Treime, cei trei preasfinţiţi arhiepiscopi; şi au întărit dogmele cele drepte cu învăţături preaînţelepte, în prigoane, primejdii şi războaie, pînă la moarte fiind prigoniţi, ba încă şi după moarte. Deci, adunaţi-vă toţi cîţi v-aţi folosit de la dînşii, veniţi toată vîrsta şi firea, bărbaţi şi femei, preoţi şi monahi, tineri şi bătrîni, să mulţumim făcătorilor noştri de bine, să lăudăm pe dascălii şi propovăduitorii bunei credinţe, să binecuvîntăm cei săraci pe cei îmbogăţitori, cei din primejdii pe cei izbăvitori, cei cuvîntători pe cuvîntătorii de Dumnezeu, cei necăjiţi pe mîngîietori, sărmanii pe părinţi, bolnavii pe doctori, străinii şi lipsiţii pe iubitorii de străini.
Pe scurt, să zic, toţi deodată adunaţi-vă să mulţumim celor ce s-au făcut tuturor toate, ca pe cei mai mulţi să-i dobîndească. Dar să lăsăm altora să le povestească înţelepciunea lor, ştiinţele, posturile, privegherile şi celelalte fapte bune şi numai aceasta să o zic, care mă face şi mai mult să mă minunez, adică sîrguinţa cea covîrşitoare şi grija care o aveau ca să mîntuiască sufletele oamenilor, robii lui Dumnezeu Celui iubitor de oameni şi următorii Lui cu toată virtutea. Căci de aceasta se îngrijeau mai mult, cunoscînd că prin fapta aceasta păzeşte omul asemănarea cu Dumnezeu.
Căci nu este mai mare şi mai minunată ispravă decît a se păzi cineva într-această amăgitoare lume pe sine fără de prihană; dar mai vrednic de laude, este acela care se sîrguieşte a mîntui şi pe aproapele. Căci cu acest milostiv chip se face următor Stăpînului care S-a dat pe Sine la moarte, ca să libereze pe om din robia vrăjmaşului. Iar în ce fel au mîntuit pe mulţi oameni aceşti dascăli preaînţelepţi, ascultaţi:
Dumnezeu a făcut lumea aceasta pentru oameni, şi aceştia au tîlcuit firea celor ce sînt, adică a tuturor făpturilor pe care le-a făcut Atotputernicul Dumnezeu şi prin cunoştinţa lor s-au făcut înţelepţi, încît au cunoscut oamenii pe Ziditorul. Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu prin frumuseţea şi mărimea lor, iar dascălii tîlcuiesc luminat cerurile şi pămîntul, adică lumea cea văzută şi cea nevăzută, cum este aşezarea şi rînduiala ei şi care este pricina de le-au făcut pe ele Dumnezeu şi altele asemenea.
Astfel, se potriveşte să zicem graiul psalmistului: În tot pămîntul a ieşit vestirea lor şi la toate marginile lumii au ajuns cuvintele lor. Ne-a dat preabunul Dumnezeu Testamentul cel Vechi şi cel Nou spre mîntuirea noastră şi aceştia au primit cu mulţumire poruncile Lui, pe care cu iubire de osteneală le-au păzit ziua şi noaptea, cugetînd întru dînsele, şi pe sineşi făcîndu-se case curate ale Duhului Sfînt; apoi ne povăţuiesc şi pe noi să petrecem întru dînsele, precum Dumnezeu ne-a poruncit şi ne îndreptează, împodobindu-ne obiceiurile cu bună rînduială, şi aducîndu-ne de mînă spre cele mai înalte. Dumnezeu S-a întrupat pentru noi, şi sfinţii aceştia ne tîlcuiesc şi ne fac cunoscută taina iconomiei Lui, şi ne fac să înţelegem prin oarecare chin preaînţeleapta taină a unirii acesteia.
A trimis pe Sfinţii Apostoli să propovăduiască în lume cunoştinţa lui Dumnezeu, să gonească întunericul închinăciunii de idoli, să lumineze pe neamuri şi către Dumnezeu să le întoarcă; s-au trimis şi sfinţii aceştia să propovăduiască lumii adevărata credinţă, să izgonească dintr-însa întunericul relei credinţe, să se lupte cu ereticii şi să-i biruiască, să izbăvească pe oameni de învăţăturile cele de suflet pierzătoare, să le vestească dogmele cele drepte şi Sfintele Scripturi să ni le tîlcuiască, apoi, către mîntuire şi pocăinţă să ne povăţuiască; care lucru îndoit s-a făcut, precum cel ce a luat cei cinci talanţi şi a cîştigat cu dînşii alţi cinci talanţi.
A preamărit pe apostoli cu minuni, de care şi aceşti sfinţi n-au fost neîmpărtăşiţi, precum poate fiecare să se înştiinţeze în istoria vieţii lor. Domnul a învăţat toate neamurile prin apostolii Săi; dar cine a rămas neîmpărtăşit de cuvintele acestor sfinţi? Pe cine n-au învăţat şi nu învaţă pînă acum preaînţelepţii aceştia? Nu atîta cu filozofeşti şi geometriceşti ştiinţe, pe cît cu fireşti şi bune sfătuiri povăţuiesc minunaţii aceştia. Căci de vreme ce lumea nu a cunoscut pe Dumnezeu cu înţelepciunea, ei totuşi au voit să mîntuiască cu propovăduirea pe cei ce credeau întru El.
Dar pe urmă, fiindcă lumea n-a cunoscut pe Dumnezeu prin propovăduire, precum se cădea, bine a voit să mîntuiască, prin înţelepciunea acestora, pe cei ce vor crede învăţăturilor lor. Astfel cu adevărat şi mulţi s-au mîntuit prin dogmele lor şi prin cugetările lor cele preaînţelepte, iar cu frumuseţea cea firească a bunei făpturi şi cu dulceaţa cuvintelor lor au adus la pocăinţă pe mulţi.
Pe aceştia îi avem noi oamenii, după Dumnezeu, făcători de bine şi păzitori. Aceştia sînt stîlpii cei neclintiţi ai credinţei noastre, peste care înţelepciunea lui Dumnezeu şi-a întărit casa ei, pe care porţile iadului, adică ereticii cei rău credincioşi şi fără de minte, n-au putut nicidecum s-o clintească. Aceştia sînt, după Sfinţii Apostoli, dascăli ai lumii. Pe aceştia îi serbăm şi noi astăzi, săvîrşind pomenirea lor cu bucurie şi cu credinţă. Nu precum o prăznuiesc robii pîntecelui, cu băuturi şi beţii, nu cu multe feluri de bucate şi cu benchetuiri; ci precum poftesc aceia, şi precum scripturile lor poruncesc, adică, să ne îngrijim de mîntuirea sufletelor noastre, păzind cîte ne-au poruncit de-a pururea pomeniţii în scris, urmînd vieţii lor, faptele bune şi nevoinţele lor. Şi făcînd cele după puterea noastră, să păzim mîntuitoarele porunci ale Domnului, precum le-au păzit ei; căci atunci cînd îi prăznuim cum se cuvine pe sfinţi, atunci şi pe Dumnezeu Îl slăvim şi pe sfinţi îi cinstim, atunci şi ei se bucură de noi, slăvindu-se şi cinstindu-se.
O! luminători preastrăluciţi în toată lumea şi decît tăria aceasta mai cinstiţi! O! fericită treime, închipuirea, asemănarea şi strălucirea Preasfintei Treimi, care v-aţi preamărit de Ea, ca cei ce pe Aceasta aţi propovăduit-o. Căci pentru dragostea lui Hristos, toate dumnezeieştile Lui porunci le-aţi păzit, trupurile voastre cu înfrînare le-aţi omorît, pe voi înşivă de toate patimile v-aţi curăţit, vase cinstite ale Sfîntului Duh v-aţi făcut, oglinzi prea strălucite ale lui Dumnezeu v-aţi lucrat, cu Dumnezeu prin gîndire v-aţi unit, la săvîrşirea faptei bune v-aţi suit şi ca bărbaţi desăvîrşiţi, la măsura vîrstei lui Hristos aţi ajuns.
Oile cele cuvîntătoare ale lui Hristos bine le-aţi păscut, sufletele voastre pentru ele le-aţi pus şi de vreascurile eretice le-aţi curăţit, pe eretici departe de la ele i-aţi alungat, primejdii şi izgoniri pentru adevăr aţi suferit, pe diavolul şi pe slugile lui i-aţi biruit, şi la fugă i-aţi luat. Ne aducem aminte de primejdiile voastre, pe care, pentru buna credinţă le-aţi pătimit, cinstim izgonirile voastre cele nedrepte, care pentru dreptate le-aţi suferit, slăvim mucenicia cea grea a pătimirii voastre celei fără de sînge; binecuvîntăm celelalte osteneli şi dureri, care aţi luat asupră-vă, cu Răsăritul şi cu Apusul luptîndu-vă, ca să învăţaţi pe toţi.
Încă avem şi scripturile voastre cele sfinte, tablele cele de Dumnezeu scrise, ca un al treilea testament, pe care Dumnezeu, prin inimile voastre l-a glăsuit; avem luminarea minţii, hrana sufletelor, desfătarea ochilor, dulceaţa cea de obşte şi îndulcirea tuturor sfinţilor, moştenirea cea bine norocită şi bogăţia cea fericită, care am luat-o de la voi şi o păzim ca pe o vistierie de mare preţ, ca să treacă cu diadohisire (urmare) şi să rămînă din neam în neam pomenirea voastră veşnică şi slava voastră să se păzească în lumea nemuritoare.
Ne rugăm şi cerem de la voi, sfinţilor, să vă aduceţi aminte de noi, netrebnicii robii voştri, ca bine primite să fie rugăciunile noastre, să păziţi Biserica în pace, precum aţi lăsat-o, să ne învredniciţi a dobîndi şi noi acea negrăită veselie şi prea dorita bucurie a întru tot lăudatei şi mai presus de fiinţă Treimi; ca împreună cu voi să slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul cel Sfînt, pe unul Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii cei nesfîrşiţi. Amin.

sursa: Vietile sfintilor

Acatistul Sf.Trei Ierarhi - video

ACATISTUL SFINŢILOR TREI IERARHI – VASILE, GRIGORIE ŞI IOAN

După obişnuitul început, se zic:
CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1
Pe apărătorii şi luminătorii Bisericii creştineşti, pe învăţătorii cei mari şi înfrânătorii zâzaniilor diavoleşti, pe surpătorii eresurilor, pe stâlpii cei neclintiţi ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor şi întocmai cu apostolii, şi ai lumii învăţători, pe marele Vasile cel cu dumnezeiască minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; şi pe Ioan luminătorul a toată lumea, să-i lăudăm credincioşii din toată inima şi să le cântăm : Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!
Icosul 1
Cine este destoinic a-şi deschide buzele şi a-şi misca limba, spre a o lăuda, cum se cuvine pe această treime de arhierei? Însă, deşi nu vom putea face aceasta, totuşi nu putem tăcea şi îi aducem aceste laude:
Bucuraţi-vă, aleşii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale grădini celei nestricăcioase;
Bucuraţi-vă, îngeri pământeşti şi oameni cereşti;
Bucuraţi-vă, marilor arhierei cei luminaţi la minte de Sfânta Treime;
Bucuraţi-vă, că aţi covarşit firea omenească cu darurile cele multe;
Bucuraţi-vă, stîlpi neclintiţi ai Biserici;
Bucuraţi-vă, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucuraţi-vă, mărgăritare strălucite ale Bisericil lui Hristos;
Bucuraţi-vă, cei mai destoinici luminători ai pământenilor;
Bucuraţi-vă, apărătorii dreptei credinţe în Hristos;
Bucuraţi-vă, surpătorii eresurilor şi îndreptătorii adevăratelor învăţături;
Bucuraţi-vă, cârmuitorii Biserici şi pomi luminaţi roditori ai fructelor celor mai alese;
Bucuraţi-vă, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul al 2-lea
Pe acesti trei mari ierarhi ai Bisericii lui Dumnezeu cel slăvit în Sfânta Treime, se cuvine să-i cinstim ca pe unii ce au primit de la Dumnezeu mari daruri şi aleşi talanţi : pe Vasile, cel ce a ruşinat păgânătatea împăratului Iulian apostatul; cel ce a mustrat pe împăratul Valent arianul, cel ce a înfricoşat pe eparhul ce nedreptăţise la judecată pe o vaduvă săraca, şi a botezat pe evreul Ioasaf cu toată casa lui; pe Grigorie, mare ritor şi vrednic patriarh al Bisericii Constantinopolului, cel ce a întrecut cu înţelepciunea pe toţi cei mai învăţati din timpul acela; şi pe Ioan Gură de Aur, cel ce cu învăţăturile sale a covârşit pe cei mai luminaţi şi mai aleşi grăitori ai lumii. Se cuvine să-i lăudăm şi să zicem lui Dumnezeu : Aliluia!

Icosul al 2-lea
Multa nevoinţă având Sfinte Ierarhe Vasile pentru credinţa dreptslăvitorilor creştini, ai mustrat cu îndrăzneală pe împăratul Valent, pentru că a îmbrăţişat învăţătura eretică a lui Arie, luând multe biserici ale dreptslăvitorior şi prefăcându-le în biserici ariene. Tu, sfinte, n-ai putut suferi purtarea acestui împărat, iar noi, pentru tăria credinţei tale şi îndrăzneala ce ai avut, te întâmpinăm cu aceste cuvinte de laudă :
Bucură-te, Ierarhe Vasile, aparătorule şi întăritorule al învăţăturii Sfintei Treimi;
Bucură-te, înalt şi luminat cugetător al teologiei;
Bucură-te, albină, care ai adunat din învăţăturile timpului aceluia toată mierea învăţăturilor dreptmăritoare;
Bucură-te, furnică muncitoare, care necontenit ai adunat la sânul Bisericii hrana învăţăturilor dumnezeieşti;
Bucură-te, izvor de apă limpede, răcoritoare şi dătătoare de viaţă a explicării Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, căci cu acele ape ai adăpat poporul dreptcredincios;
Bucură-te, paharul curăţiei cel plin de curată băutură;
Bucură-te, gura înţelepciunii ce spulberă hulele ereticior;
Bucură-te, podoaba Biserici lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorule al împăraţilor Iulian şi Valent;
Bucură-te, mare ierarhe al lui Hristos, Vasile!

Condacul al 3-lea
Patria ta, Sfinte Ierarhe Vasile, a fost Pontul, născut din părinţi temători de Dumnezeu, Vasile şi Emilia. Crescut în învăţături adevărat creştineşti, ai străbătut tot felul de înţelepciune, dobândind de la Dumnezeu vrednicia arhierească, pentru care ai mulţumit în tot timpul lui Dumnezeu, cântându-I laude : Aliluia!

Icosul al 3-lea
Pastorind Biserica ei poporul creştinesc totdeauna cu vrednicie şi cu dreptate ai fost la Soborul al doilea, ce s-a ţinut în Constantinopol, mare apărător al dreptei credinţe. Tăind şi sfâşiind cu sabia duhului toate învăţăturile eretice, ai dovedit ca în adevăr eşti un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos şi un mare ierarh vrednic de numele de cuvântător al lui Dumnezeu, cel slăvit în Sfânta Treime : Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh-Dumnezeu; pentru care toţi te cinştim cu aceste laude :
Bucură-te, Părinte Ierarhe Grigorie, mintea cea prea laudăta a dreptei credinţe;
Bucură-te, lumină strălucitoare care luminezi cu învăţăturile tale toată lumea creştinească;
Bucură-te, lumină strălucitoare care luminezi lumea cu limba ta cea bine-grăitoare şi care îngrădeşti cu muţenie limbile celor bârfitori;
Bucură-te, plugarule ce ari cu plugul guri tale inimile, spre a da roade bune lui Hristos;
Bucură-te, arătătorule al adevăratului Dumnezeu, Cel laudăt în Sfânta Treime;
Bucură-te, căci cu prăstia dumnezeieştilor tale cuvinte ai spulberat neghina eresurilor;
Bucură-te, bunule păstor, care ai păscut oile cele cuvântătoare în livada credinţei Sfintei Treimi;
Bucură-te, organ dulce glăsuitor şi alăută bine alcătuită;
Bucură-te, fluier cuvântător şi vioară dulce răsunătoare;
Bucură-te, stea prealuminoasă, ce luminezi toată lumea cu învăţăturile dogmelor creştineşti;
Bucură-te, îndulcitorul inimilor credincioşilor;
Bucură-te, mare ierarhe şi teologule Grigorie!

Condacul al 4-lea
Întelepciune de sus având, Sfinte Ierarhe Grigorie, te-ai suit pe scaunul cel mai înalt al patriarhilor marii cetăţi a împăratului Constantin, de unde ai păscut oile cele cuvântătoare întru cuviinţă şi dreptate. Luminat şi împodobit fiind cu tot meşteşugul cuvântării de Dumnezeu, ai întrecut pe toţi ritorii de atunci şi ai lăudat în toată viaţa ta pe Dumnezeu, cântându-I : Aliluia!

Icosul al 4-lea
Ca un înger sau arhanghel stai înaintea Sfintei Treimi, Părinte Ioane Gură de Aur, ca cel ce din pruncie ai cunoscut mai bine decât mulţi bătrâni pe singurul adevăratul Dumnezeu şi te-ai indeletnicit cu adevăratele şi sfintele învăţături creştineşti, ajungând a cunoaşte toată filozofia şi toate ştiinţele celor mai învăţaţi dascăli ai vremii aceleia. Pentru că ai lăudat şi ai preaslăvit în tot timpul vieţii tale pe Bunul Dumnezeu, noi îţi aducem aceste laude :
Bucură-te, că te-ai născut din părinţi binecredincioşi, Secund Stratilatul şi Antuza, vrednica ta mamă;
Bucură-te, că din fragedă vârstă ai fost dat la învăţătura ştiintelor având dascăli pe Libanie şi Andragatie;
Bucură-te, că în puţină vreme pe toţi semenii tăi i-ai ajuns şi i-ai întrecut cu învăţăturile;
Bucură-te, cel ce ai primit Sfântul Botez cu mare bucurie, aducând la dreapta credinţă şi pe mulţi alţii;
Bucură-te, că pe Antimie filozoful l-ai dovedit în învăţături spre uimirea tuturor;
Bucură-te, că şi el îndată a cerut Sfântul Botez;
Bucură-te, că episcopul Atenei, auzind că tu ai făptuit întoarcerea lui Antimie, mult s-a bucurat;
Bucură-te, că poporul creştinilor a lăudat pe Dumnezeu pentru faptele tale cele bune;
Bucură-te, că de patriarhul Antiohiei, Meletie, ai fost ridicat la rangul preoţiei;
Bucură-te, că şi hirotonia de diacon şi de preot le-ai primit cu multă smerenie;
Bucură-te, cel care cu sorţii episcopilor şi cu voinţa împăratului Arcadie ai fost chemat la scaunul cel mai înalt al Patriarhiei Constantinopolului, după moartea patriarhului Nectărie;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 5-lea
După moartea părinţilor tăi, sfinte, toată averea rămasă ţie împărţind-o la săraci, robilor dându-le libertate şi rudele lăsând, ai slujit Domnului ziua şi noaptea. Ca monah în mănăstire, ca cleric, diacon, preot, arhiereu şi patriarh ostenindu-te mult, ai scris cărţi despre preoţie, despre bunătate şi blândeţe, despre smerenie şi milostenie, despre pace, adevăr şi dreptate, toate pline de dovezi, întărindu-le cu însăţi viaţa cea aspră ce ai dus; pentru aceea noi, minunându-ne de răbdarea şi de umilinţa ta, îndrăznim a te lăuda şi a cânta cu tine lui Dumnezeu : Aliluia!

Icosul al 5-lea
Ca nişte albine zburătoare aţi umblat în grădina Scripturilor credinţei, voi trei mari ierarhi ai lui Hristos, adunând miere din tot felul de flori, pe care aţi pus-o înaintea tuturor credincioşior spre îndulcire, povăţuindu-i la pocăinţă, descoperindu-le şi explicându-le dogma Sfintei Treimi, cea unită în fiinţă dar despărţită în Ipostasuri. Pentru aceasta noi creştinii va rugăm să primiţi aceste cântări de laude :
Bucuraţi-vă, marilor arhierei, despărţiţi cu trupurile, dar uniţi cu duhul;
Bucuraţi-vă, raze strălucitoare ale lui Hristos soarele dreptăţii, Cel ce a luminat toată lumea cu învăţăturile Sale;
Bucuraţi-vă, părinţi vrednici ai Biserici creştineşti, ce aţi fost la un obicei cu apostolii;
Bucuraţi-vă, râuri cu ape răcoritoare, ce aţi adăpat ţarinile sufletelor creştinilor cele însetate de adevăratele învăţături;
Bucuraţi-vă, trei ierarhi lăudaţi de toţi cei ce cred într-un Dumnezeu slăvit în Sfânta Treime;
Bucuraţi-vă, organe bine-glăsuitoare ale Bisericii lui Hristos Dumnezeului nostru;
Bucuraţi-vă, slugi alese, care aţi înmulţit talanţii cei daţi vouă de Donmul Hristos spre păstrare;
Bucuraţi-vă, că uşile cereşti vouă vi s-au deschis;
Bucuraţi-vă, doctori iscusiţi aleşi de Dumnezeu spre a vindeca bolile sufleteşti ale creştinilor celor slabi în credinţă;
Bucuraţi-vă, luminătorii lumii, cei împodobiţi de Dumnezeu cu vrednicia arhierească;
Bucuraţi-vă, albine adunătoare de tot felul de învăţături, din grădina Sfintei Scripturi;
Bucuraţi-vă, treime de arhierei mult-lăudată !

Condacul al 6-lea
Propovăduitori şi stâlpi întăritori ai Bisericii lui Hristos şi ai poporului creştinesc aţi fost Sfinţior Trei Ierarhi. Învăţând şi povăţuind pe toţi creştinii adevărata credinţă, înfruntând pe cei ce căutau să semene neghine eretice în ogoarele inimilor dreptslăvitorilor creştini, aţi lovit cu praştia cuvintelor voastre în toate învăţăturile cele potrivnice, înălţând fruntea dreptei credinţe şi cântând lui Dumnezeu : Aliluia!

Icosul al 6-lea
Prin curăţia vieţii tale cea asemenea îngerilor te-ai ridicat la dumnezeieşti înălţimi şi străbătând cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care, ca pe cel mai preţios odor, le-ai lăsat Bisericii ca pe o comoară scumpă şi nejefuită, Vasile. Pentru aceasta te rugăm să primeşti de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învăţător al dogmelor;
Bucură-te, următorul cel credincios al apostolior;
Bucură-te, stâlpul cel prealuminat al Bisericii;
Bucură-te, al Treimii ager şi osârdnic apărător;
Bucură-te, arătătorule luminat al celor cereşti;
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovniceşti;
Bucură-te, îndreptătorul celor chemaţi la vrednicia preoţească;
Bucură-te, luminătorule ceresc al celor îmbrăcaţi cu darul arhieriei;
Bucură-te, preaînţeleptule povăţuitor al pustniciei;
Bucură-te, cel ce trezeşti pe cei păcătoşi la pocăinţă;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm în dreapta credinţă;
Bucură-te, mare Ierarhe Vasile!

Condacul al 7-lea
Prin Vasile cel Mare, trambiţa cea dulce glăsuitoare, care a cântat în Biserica arhiepiscopală a Cezareii din Capadocia, laudele cuvenite lui Hristos Dumnezeului nostru, învăţând pe toţi dogmele Sfintei Treimi şi lăsând Biserici bogăţii alese şi scumpe, din care şi noi împărtăşindu-ne, aducem lui Dumnezeu laude şi cântări : Aliluia!

Icosul al 7-lea
Deschizând cu dumnezeiască cuviinţă Scripturile, ai scos din ele învăţături temeinice, Sfinte Grigorie, îndulcind cu ele inimile credincioşilor cu adevărat, mai mult decât mierea şi ai învăţat pe toţi creştinii a se închina Treimii întru o unime şi unimi în Treime. Pentru aceasta şi noi te cinstim cu aceste laude :
Bucură-te, ierarhe Grigorie, înălţimea dumnezeieştilor daruri ale lui Hristos, Dumnezeului nostru;
Bucură-te, cald propovăduitor al dumnezeiescului dor;
Bucură-te, izvorul cuvântarii de Dumnezeu şi râul cel limpede al înţelepciunii;
Bucură-te, fluier păstoresc, ce ai biruit trâmbiţele ritorior;
Bucură-te, cercetătorul adâncului, care ai dobândit frumuseţile vorbelor;
Bucură-te, privighetorule al darului şi gura cea înaltă a duhului;
Bucură-te, păzitorul turmei celei cuvântătoare a lui Hristos;
Bucură-te, smulgătorul neghinelor eretice şi vânătorul lupilor îmbrăcaţi în piei de oaie;
Bucură-te, semănătorul cel minunat al dogmelor;
Bucură-te, izgonitorul celor defăimători de Dumnezeu;
Bucură-te, că chipul Mântuitorului Hristos l-ai avut în toată viaţa ta, înaintea ta;
Bucură-te, mare ierarhe şi teologule Grigorie!

Condacul al 8-lea
De Dumnezeu grăitorule, Sfinte Ierarhe Grigorie, pe limbile cele veninoase şi vătămatoare ale ereticilor pornite împotriva lui Dumnezeu le-ai ars cu duhul cuvintarilor gurii tale, grăind slava lui Dumnezeu; şi cu scrisorile tale, însemnând fiinţa cea prea puternică a Sfintei Treimi celei nevăzute, ai tăiat din rădăcina eresurile cele spinoase, luminat descoperind învăţăturile cele drept-slăvitoare şi cântând lui Dumnezeu laude: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Femeia eparhului Antiohiei împreună cu soţul ei erau orbiţi de învăţături eretice şi căzând ea într-o boală grea şi neputându-se vindeca de nimeni, auzind de tine, Sfinte Ioane, că faci semne multe şi minunate, a rugat pe bărbatul său să o aducă la tine. Acela aducând-o, a lăsat-o la uşa bisericii, neîndrăznind ca eretic a o aduce înăuntru, rugându-se episcopului şi ţie, Sfinte Ioane, pentru a le da ajutorul vostru cel puternic. Deci ieşind, le-ai spus să lepede eresul şi să primească adevărata credinţă; iar ei făgăduind, ai poruncit tu, sfinte, să aduca apă, rugând apoi pe episcop să toarne acea apă în chipul cruci peste ea şi îndată după turnare, s-a vindecat femeia ca şi cum n-ar fi fost bolnavă. La această minune atât ei, cât şi toţi cei ce erau de faţă, au preaslăvit pe Dumnezeu. Ereticii lepădându-se de învăţăturile lor cele rătăcite şi întorcându-se la adevărata credinţă, s-au numărat între dreptmăritorii creştini; iar noi îţi aducem laudele acestea :
Bucură-te, Ioane Gură de Aur, tăbliţa scumpă cu aur ferecată;
Bucură-te, organ dulce răsunător, de Dumnezeu insuflat;
Bucură-te, gura cea aleasa împodobita cu cuvinte de aur;
Bucură-te, îmbogăţitorul Bisericii cu scrieri minunate şi preascumpe;
Bucură-te, pierzătorul eresurilor elineşti şi evreieşti;
Bucură-te, că femeia aceea auzindu-te înalt vorbind a fost luminată de Dumnezeu şi te-a numit "Gură de Aur";
Bucură-te, că puţul învăţăturilor tale adâncit fiind, ai dat creştinilor funii minunate, ca să ajungă la apele învăţăturilor tale;
Bucură-te, că de toate Bisericile eşti numit "Gură de Aur";
Bucură-te, tămăduitorul femeii eparhului;
Bucură-te, că te-ai asemănat Botezătorului Ioan cu numele şi cu viaţa ta aspră;
Bucură-te, că şi tu, Sfinte Ioane, ca şi Ioan Botezătorul, ai predicat popoarelor pocăinţa;
Bucură-te, că şi tu, ca şi Ilie Tezviteanul, cu credinţa, cu rugăciunile şi cu postul te-ai îndeletnicit în toată viaţa ta de 63 de ani;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 9-lea
În vremea preoţiei tale, sfinte mare ierarhe Ioane, predicând în biserică şi înalt ritorisind, celor neînvăţati erau neînţelese unele din cuvintele tale. Atunci o femeie din popor, care asculta cu mare evlavie învăţăturile duhovniceşti, a ridicat glas în popor şi a zis: "Învătătorule duhovnicesc, sau mai bine Gură de Aur, adâncă este apa puţului sfintelor tale învăţături, dar funia minţii noastre fiind scurtă, să ajungă la apă nu poate"; şi de atunci tot poporul ţi-a dat numirea de "Gură de aur"; deci şi noi minunându-ne de darurile cu care Dumnezeu te-a împodobit, te lăudăm pe tine şi lui Dumnezeu cântăm : Aliluia!

Icosul al 9-lea
Împăratul Valent sprijinind pe arieni multe biserici ortodoxe le-a dat acelora, spre mâhnirea adevăraţilor creştini şi pe tine, Sfinte Vasile, mult te-au amarat cu prigonirile, căci acest împărat, când a venit în Cezareea şi tu l-ai întâmpinat cu pâine şi sare, el a poruncit de ţi-a dat fân din hrana cailor lui. Şi tu, Sfinte Grigorie, fiind născut din oameni de bun neam şi drepţi, Grigorie şi Nona, ai dobândit o creştere adevărat creştinească şi ai răzbătut, ca nimeni altul, tot meşteşugul şi ştiinţa învăţăturilor, făcându-te tâlcuitor şi dascăl lumii, cinstind cu cuvinte de laudă pe marele Vasile, pe tatăl tău Grigorie, pe fratele tău Chesarie şi pe sora ta Gorgonia, la înmormântările lor. Iar tu, Părinte Ioane Gură de Aur, ai dat sfaturi dumnezeieşti poporului încredinţat ţie spre păstorie, dându-te pe tine singur pidă de nevoinţă, de cumpătare şi de răbdare, mâncând deseori puţină zeamă de orz şi dormind puţin, nu stând pe pat, ci deseori şezând pe scaun. Fiind ales şi chemat la scaunul patriarhal din Constantinopol, ai mustrat pe Eudoxia împărăteasa, pentru că a răpit o vie a unei văduve sărace, ce se numea Calitropia, care striga cerându-şi dreptul ei. Şi tu sfinte ai sfătuit pe împărăteasă să nu fie lucrul străin luat cu sila; de care sfaturi ea neţinând seama, a fost asemănată de tine cu Izabela, soţia împăratului Ahav, şi ţi-ai atras mânia ei, exilându-te; dar ai fost adus iar pe scaun şi a doua oară ai fost exilat prin mijlocirea unor episcopi invidioşi care se purtau mai mult silniceşte decât creştineşte. Deci noi, minunându-ne de viaţa voastră sfântă, şi de faptele voastre, ne sârguim a vă aduce laude bine meritate :
Bucură-te, Ierarhe Vasile, sprijinitorul şi apărătorul binecredincioşilor creştini;
Bucură-te, curajosule mustrător al împăratului Valent, părtinitorul arienilor;
Bucură-te, cel ce ai suferit mânia împăratului pentru pâinea neagră cu care l-ai întâmpinat, pentru că cu acelea se hranea poporul;
Bucură-te, vrednicule ierarhe, mare îndreptător al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, Grigorie, care cu agera ta minte ai răzbătut toate ştiintele şi adâncurile filozofiei;
Bucură-te, că tu, sfinte, toate dogmele le-ai lămurit învăţând pe toţi creştinii adevărata teologie;
Bucură-te, cel ce ai fost dascăl de dreaptă învăţătură tuturor creştinilor;
Bucură-te, cel ce ai lăudat pe marele Vasile, la moartea căruia ai plâns cu lacrimi de adevărată fraţie;
Bucură-te, Ioane Gură de Aur, mustrătorul celor răpitori ai lucrului săracului asuprit şi amărât;
Bucură-te, cel ce ai fost surghiunit de împărăteasa Eudoxia pentru asemănarea ei cu Izabela, soţia lui Ahav;
Bucură-te, că ai suferit şi pornirea cea răutăcioasă a unor episcopi nerecunoscători;
Bucură-te, Ioane cel aspru prigonit şi dus în exil tocmai în Armenia, unde ai fost chemat la ceruri de Domnul Hristos;
Bucură-te, mângâietorule al episcopului Chiriac, cel asemenea exilat;
Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată !

Condacul al 10-lea
Mari învăţători şi deobşte izbăvitori oamenilor şi îndreptători ai obiceiurilor v-aţi arătat sfinţilor, înţelepţi şi împodobiţi de Dumnezeu : Vasile cel Mare, cel ce arătat ai cuvântat cu înţelepciune tare şi neschimbată, îngrozind pe eparhul şi mustrând pe împăratul Valent; Grigorie Teologul, cel ce ai fost desfătarea limbii, dulceaţa auzului, mângâierea inimii şi îngereasca pâine de suflete hrănitoare; şi Ioane Gură de Aur, răul darurilor celor duhovniceşti, umplut până la vărsare, organ aurit al predicilor, al pocăinţei, milosteniei, smereniei, umilinţei, al privegherilor, al iubirii de aproapele şi apărătorul celor asupriţi şi nedreptăţiţi. Noi, împreună cu voi, dorim a cânta lui Dumnezeu laude : Aliluia!

Icosul al 10-lea
Darul lui Dumnezeu ţi-a descoperit, Sfinte Vasile, faptele bune ale prezbiterului Anastasie, la care ai mers cu clerul arhiepiscopalei tale biserici, spre a cunoaşte viaţa acestui vrednic preot, care vieţuind într-un sat, cu femeia sa Teognia, petreceau viaţa lor întru curăţie, socotită fiind ea, ca o ţarină neroditoare; iar Anastasie a fost luminat de Dumnezeu şi ştiind cu duhul că ierarhul său Vasile voieşte să-l cerceteze, a zis soţiei sale: " Eu mă voi duce la câmp, să lucrez pământul, iar tu sora mea, în ceasul al nouălea aprinzând lumânări, vei ieşi întru întâmpinarea Sfântului Vasile, arhiepiscopul nostru". Deci făcând Teognia aşa, cum zisese Anastasie, a întâmpinat pe Sfântul Vasile, care cunoscând cu duhul că Anastasie este în casă, l-a chemat; şi el ieşind întru întâmpinarea Sfântului şi sărutându-i picioarele i-a zis : "De unde mie aceasta, că a venit arhiereul Domnului la mine?". Iar Sfântul Vasile i-a zis:" Bine că te-am aflat, să mergem în biserică şi să facem dumnezeiasca slujbă". Mergând toţi în biserica a poruncit Sfântul Vasile lui Anastasie să slujeasea Sfânta Liturghie, zicându-i:" Cu toate lucrurile tale cele bune, să ai şi ascultare". Şi când slujea Anastasie, Sfântul Vasile şi ceilalţi care erau vrednici, au văzut, în vremea înălţării sfintelor şi înfricoşătoarelor Taine, pe Preasfântul Duh în chip de foc pogorându-Se şi pe Anastasie înconjurându-l. De aceste fapte minunate noi mirându-ne te întâmpinăm, Sfinte Vasile, cu aceste frumoase laude:
Bucură-te, Ierarhe Vasile cel luminat la minte de Dumnezeu;
Bucură-te, cunoscătorul vieţii şi al faptelor bune ale prezbiterului Anastasie;
Bucură-te, că după sfânta slujbă ai binevoit a fi ospătat în casa vrednicului preot;
Bucură-te, cel ce ai ştiut cu duhul că Teognia nu-i este lui soţie, ci soră şi aşa i-ai zis să o numească;
Bucură-te, sfinte, care ai cercetat într-un bordei, din casa lui Anastasie, pe un bolnav stricat de lepră, pe care îl îngrijeau preotul şi sora lui;
Bucură-te, milostive, că şi tu ai voit să slujeşti o noapte pe acel om bolnav, ce era deseori mânios şi ocărâtor, spre a te face părtaş la plata dunmezeiască;
Bucură-te, că toată noaptea ai petrecut-o cu acel bolnav în bordei, stând în rugăciune, iar a doua zi pe bolnav l-ai scos din bordei întreg şi sănătos;
Bucură-te, că Sfântul Efrem Sirul, rugându-se lui Dunmezeu, a avut o vedenie minunată : un stâlp de foc, al cărui cap ajungea la cer şi un glas din cer i-a zis : "Efreme, Efreme, în ce chip vezi pe acest stâlp de foc, în acest fel este Vasile";
Bucură-te, că sfântul acesta Efrem, după vedenia aceasta, s-a dus la Cezarea Capadociei în ziua Arătării Domnului, cu un tălmaci fiindcă el nu cunoştea greceşte şi te-a văzut pe tine, Sfinte Vasile, mergând la biserică cu multă evlavie;
Bucură-te, că tu sfinte, cunoscând cu duhul că Efrem Sirul este în biserică, ai poruncit arhidiaconului tău să se ducă să-l cheme la tine în sfântul altar;
Bucură-te, că acela se apăra prin tălmaci că nu ar fi el cel chemat, ci un altul poate; însă tu sfinte ai zis arhidiaconului "mergi şi spune străinului monah: Doamne Efrem, vino şi intră în sfântul altar, că te cheamă arhiepiscopul"; şi apoi l-ai hirotonit diacon zicându-i să spună ecteniile în limba grecească, ceea ce Efrem a îndeplinit;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 11-lea
Bună mireasmă lui Hristos făcându-te, Sfinte Ierarhe Vasile, toată lumea ai umplut de mirosul cel plăcut al Sfintei Evanghelii; şi îmbrăcând veşmântul luminat al arhieriei, ai slujit cu toată vrednicia Biserica lui Hristos Dumnezeul nostru; iar noi minunându-ne de viaţa ta cea îngerească, cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu : Aliluia!

Icosul al 11-lea
Pastorind Biserica patriarhala a Constantinopolului timp de 12 ani până la soborul al doilea, te-ai retras la moşia ta Arianz, unde ai petrecut o viaţă de sfinţenie, până la vârsta de optzeci de ani, când Domnul te-a chemat din viaţa aceasta pământească la împărăţia cea cerească şi acolo te bucuri de ostenelile tale şi de luptele ce ai avut pentru buna întărire a Bisericii lui Hristos, având mulţumirea că la retragerea ta de pe scunul patriarhal, ai lăsat numai o biserică eretică în Constantinopol, iar pe cele ce mai înainte fuseseră date arienilor, le-ai readus la starea de mai înainte a dreptcredincioşilor. Deci noi, cinstind pomenirea ta, te lăudăm cu aceste cântări de laudă:
Bucură-te, Ierarhe Grigorie, mintea cea luminată de Dumnezeu;
Bucură-te, chimval răsunator în toată lumea, a cuvintelor tale teologhiceşti;
Bucură-te, curăţitorul şi stârpitorul neghinelor eretice;
Bucură-te, plugarule, care ai arăt pământurile sufleteşti ale creştinilor;
Bucură-te, semanătorule al graului dumnezeiesc, care hrăneşte şi satură omenirea creştină;
Bucură-te, adăpătorul celor însetaţi de apa cea vie a Sfintei Evanghelii;
Bucură-te, alăuta darului cea de Dumnezeu vestitoare;
Bucură-te, întăritorul cel adevărat al dogmelor părinţilor celor dreptcredincioşi;
Bucură-te, cârmaci bine priceput al corăbiei Bisericii creştineşti;
Bucură-te, râu plin de apele darului;
Bucură-te, noule David, cel ce ai cântat laude alese lui Dumnezeu, Cel slăvit în Sfânta Treime;
Bucură-te, mare ierarhe şi teologule Grigorie!

Condacul al 12-lea
Nou Samuel te-ai arătat, Sfinte Grigorie Teologule, cu curăţia vieţii tale şi cu marea ta înţelepciune; împodobit fiind şi cu darul oratoriei, ai fost ca un nou David cântând cu fluierul cel păstoresc al cuvântării de Dumnezeu, încât s-a putut spune despre tine că, dacă s-ar fi aflat vreo icoană şi vreun chip împodobit, acela ai fi tu, Sfinte Grigorie; pentru care şi noi cântăm lui Dumnezeu împreună cu tine : Aliluia!

Icosul al 12-lea
După atâtea veacuri trecute gândindu-ne şi noi, Sfinte Ioane, la izgonirea ta de pe tronul patriarhal al Constantinopolului şi citind cele scrise de tine episcopului Chiriac cel asemenea izgonit, ne mirăm de mintea ta cea luminată şi de cuvintele de mângâiere scrise de tine acelui episcop, care pot sluji tuturor creştinilor la cazuri de necazuri şi supărări. Tu, Sfinte Ioane Gură de Aur, ai scris episcopului Chiriac acestea : "Vino să-ţi scot rana mâhnirii şi să-ţi risipesc negura cugetului. Furtuna ce a venit asupra Bisericii este amară şi grea, iar corăbierii, neputând face nimic pentru încetarea furtunii, stau încremeniţi, plâng, se tânguiesc, se roagă şi aşteaptă sau pieirea lor în valurile mării, său încetarea furtunii. Nu te mâhni, frate Chiriac, că eu când am fost izgonit din Constantinopol, nu mă îngrijeam de nimic, că ziceam întru mine: de este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă. De va vrea să mă fierăstruiască, am pildă pe profetul Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de profetul Iona. De îi este voia să mă bage în groapă, am pe Daniil băgat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Ştefan întâiul mucenic, ce a pătimit aceasta. De va vrea să-mi ia capul, am pe Ioan Botezătorul. De va vrea să-mi ia averea, de o am, s-o ia, căci gol am ieşit din pântecele mamei mele, gol mă voi şi duce din viaţă. De aş fi plăcut oamenilor, nu aş fi sluga lui Hristos; iar proorocul David mă înarmează: Grăit-am mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat". Iar noi citind aceste cuvinte ne minunăm şi-ţi aducem aceste laude:
Bucură-te, minte înaltă de Dumnezeu insuflată;
Bucură-te, organ de aur ce ai cuvântat mai frumos decât toţi înţeleptii lumii;
Bucură-te, că în timpul surghiunului tău multe suferinţe şi amaruri ai avut;
Bucură-te, că de la Comane, unde ai fost îngropat, după 33 de ani, moaştele tale au fost aduse la Constantinopol;
Bucură-te, că nu ai voit a te lăsa ridicat până când împăratul Teodosie nu ţi-a trimis epistola sa;
Bucură-te, că aducându-ţi-se moaştele tale la Constantinopol au fost întâmpinate de împăratul şi de toţi sfetnicii cei mai însemnaţi ai împărăţiei;
Bucură-te, că moaştele tale au fost duse în biserica Sfântului Apostol Toma;
Bucură-te, că de acolo au fost aşezate în biserica Sfintei Irina unde au fost puse pe tronul patriarhal;
Bucură-te, că de la biserica Sfintei Irina moaştele tale fiind puse cu racla într-o caretă împăratească, au fost duse la biserica Sfinţilor Apostoli; Bscura-te, ca în acea biserică patriarhală moaştele tale au fost îngropate în sfântul altar;
Bucură-te, că un bolnav suferind de nepuţinţă a încheieturilor, atingându-se de racla moaştelor tale s-a izbăvit cu totul de boală;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 13-lea
Viata voastră cea sfântă, slujbele cele împodobite, cuvântările voastre cele mai alese şi mai scumpe decât toate avuţiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca nişte tezaure de cel mai mare preţ, v-au făcut să fiţi pentru toată lumea creştină cei mai vrednici de toată cinstirea şi venerarea noastră, fiind luaţi de cei mai vrednici păstori ai Bisericii ca pilde de viaţă curată şi sfântă, de mari şi neîntrecuţi luminători şi apărători ai dreptei credinţe, ai vieţii celei nemateriale, ai suferinţelor şi asupririlor la care aţi fost supuşi de oameni cu cugete rele ce nu vă puteau privi bine din cauza pornirii inimii lor celor lacome şi invidioase; dar voi, sfinţilor, pe toate le-aţi suferit cu credinţă în Dumnezeu, cu înţelepciune, cu răbdare, cu postul, cu rugăciunile şi cu viaţa voastră cea nematerială, pentru care noi, minunându-ne de tăria sufletelor voastre, îndrăznim a vă aduce laude, cântând cu voi lui Dumnezeu : Aliluia!  (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice  Icosul şi condacul  întâi .