Aniversare

http://www.basilica.ro/stiri/bpreafericitul-parinte-daniel-aniverseaza-sase-ani-de-la-intronizarea-ca-patriarh-al-bisericii-ortodoxe-romaneb_10291.html

Colectă în eparhia noastră pentru persoanele afectate de inundații din Galați

 Ploile abundente ce s-au abătut peste satele din judeţul Galați au afectat pe foarte mulţi  dintre locuitorii acestei zone. Câteva persoane au decedat, altele au fost evacuate din calea  viiturii, rămânând fără adăpost, mâncare şi apă potabilă.
În faţa acestei situaţii dramatice prin care trec semenii noştri de acasă nu putem rămâne nepăsători. Fiecare dintre noi resimţim efectele crizei economice pe care o traversăm, dar generozitatea şi milostenia se arată mai intens în vremuri de sărăcie, în cazul de faţă dragostea din inimi este cea care cu siguranţă va birui.
Pe lângă rugăciunile sincere înălţate către Bunul Dumnezeu, în care se regăsesc semenii din ţară loviţi de intemperiile naturii, la nivelul parohiilor din Spania şi Portugalia se va organiza, în duminicile 22 și 29 septembrie 2013, o colectă pentru ajutorarea sinistrațiilor din județul Galați. Suma ce se adună în urma aceastei colecte va fi depusă în contul principal al Episcopiei noastre, cu specificația „colectă sinistrați – parohia ....”, urmând ca Episcopia să trimită suma totală în contul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cont special deschis pentru ajutorarea persoanelor din zona respectivă.
De asemenea, pentru organizarea eficientă, Vă rugăm să confirmați suma trimisă la adresa de email: social-filantropic@episcopiaspanieiportugaliei.es.
Fie ca acest îndemn la fapta cea bună să găsească ecou pozitiv în sufletele păstoriţilor noştri, iar Dumnezeu să răsplătească dania fiecăruia cu binecuvîntarea Sa cea cerească.
Din încredinţarea Preasfințitului Părinte TIMOTEI, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.
Contul principal al Episcopiei:
ES 73 2085 9258 8603 3035 5653
CODIGO BIC DE IBERCAJA: CAZRES2Z

Despre Hramul Bisericii

1. Hramul bisericii, înger ocrotitor al comunităţii drept-măritoare.

La naşterea din apă şi din duh, adică la botez, credinciosul primeşte odată cu numele, şi îngerul său păzitor, strajă credincioasă, păzitorul nostru de primejdii sufleteşti şi trupeşti.  În acest scop, îngerul ne acoperă cu aripile lui ocrotitoare ale bunătăţii, şi izgoneşte de la noi toată lucrarea întunecată şi vicleană a diavolului, care tânjeşte să ne răpească bucuria spirituală de a trăi fericiţi pe pământ.
Îngerul ocrotitor stă necontenit în faţa lui Dumnezeu şi se roagă să ne dea harul Său cel ceresc, ca să împlinim tot lucrul cel bineplăcut lui Dumnezeu, să ne întărim şi să fim ai Lui în veci, să ne desăvârşim în viaţa cea nouă întru Hristos, care s-a semănat în inima noastră prin Taina Sfântului Botez.  Fiind cu noi, îngerul lui Dumnezeu ne călăuzeşte cu înţelepciune cerească, să împlinim neîncetat numai voia lui Dumnezeu şi luptă, în chip nevăzut alături de noi să biruim ispitele, necazurile şi păcatele prin care diavolul ne depărtează de Dumnezeu.
În timpul vieţii noastre pământeşti, îngerul păzitor se bucură cu toţi ceilalţi îngeri din cer dacă ne păstrăm sufletul şi trupul, templul duhului sfânt, curate şi neîntinate, iar în ceasul morţii, îngerul lui Dumnezeu ne ocroteşte de uneltirile diavolului care lucrează neîncetat să ne arunce sufletul în iad. Aşadar, în tot timpul vieţii noastre, aici pe pământ, îngerul păzitor este binefăcătorul nostru, şi prin lucrarea lui ocrotitoare, noi primim harul divin prin care creştem în Hristos, şi suntem fericiţi atât pe pământ cât şi în ceruri.
Lucrarea duhovnicească a îngerului păzitor al creştinului, are o mare asemănare cu hramul bisericii, lăcaş de slujire, rugăciune, reculegere duhovnicească, şi mântuire a individului, comunităţii şi neamului nostru.

2.     Numele hramului.

            După tradiţia Bisericii Ortodoxe, fiecare biserică în momentul în care se târnoseşte de către episcop primeşte un nume, care devine hramul său.
Târnosirea este deci actul de botez al noului lăcaş de închinăciune, care primeşte de la arhiereu hramul său, numele său. Acest nume este un eveniment din istoria Sfântă, de pildă: Pogorârea Sfântului Duh, sau Sfânta Treime (cum este cazul Bisericii noastre), Naşterea Domnului, Invierea Domnului, Înălţarea Domnului, Sfânta Cruce, sau Adormirea Maicii Domnului, Naşterea Maicii Domnului, Buna-Vestire, sau numele unor persoane Sfinte: Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Gheorghe, Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Sf. Dimitrie, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Trei Ierarhi, etc.
Prin sfinţirea bisericii, hramul devine îngerul păzitor al bisericii, patronul său spiritual. După iconografia ortodoxă, icoana hramului se aşează în iconostas în rândul întâi, la dreapta, alături de Sfintele Icoane Împărăteşti: Mântuitorul Iisus Hristos, şi Sfânta Fecioară Maria.
Hramul Bisericii se serbează cu deosebită solemnitate, la ziua pomenirii evenimentului sau sfântului, în prezenţa a sute şi mii de credincioşi, care vin în pelerinaj de la mari depărtări.

3.     Originea Hramului

            Cuvântul hram vine din limba slavonă, şi înseamnă casă, o casă excepţională în care locuieşte Dumnezeu cu aleşii Săi. Acesta este adevărul. Se pare că numele acesta l-a dat patriarhul Iacob, care fugind de mânia fratelui său Naum, s-a culcat într-o câmpie, cu capul pe o piatră, şi a avut un vis minunat: a văzut o scară ce unea cerul cu pământul, şi pe care urcau şi coborau îngerii Domnului. Trezindu-se din vis, Iacob a grăit ²Locul acesta este casa lui Dumnezeu şi poarta cerului², şi a uns piatra cu untdelemn sfinţit, şi l-a numit pe evreeşte Bethel, sau casa lui Dumnezeu (Facere 28:12-19).
            Mântuitorul Iisus Hristos, alungând cu biciul pe negustorii din templul din Ierusalim, le zice: ²Casa aceasta este casa Tatălui Meu, este casă de rugăciune, iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari² (Luca 19:46). Experienţa vieţii religioase creştine confirmă că cel ce petrece în rugăciune în această casă i se pare că cerul a coborât pe pământ, sau că se înălţă de pe pământ la cer, în marea familie divină, în comuniunea îngerilor şi a sfinţilor.
De la începutul istoriei sale, poporul nostru a numit casa lui Dumnezeu biserică.
Cuvântul biserică este de origine grecească, şi însemnează casă împărătească, bazilica, locuinţa împăratului.  Romanii au numit bazilici tribunalele în care se făcea dreptatea în numele împăratului pământesc, al cezarului.
Ajungând pe tron, împăratul Constantinopolului, Constantin cel Mare, la anul 323 declară creştinismul religie de stat, şi între multe fapte mari şi frumoase ce le-a săvârşit, a fost şi aceea că donat creştinilor aceste tribunale, ca să le servească drept locaşuri de închinare. Donaţiile şi-au păstrat pe mai departe numele, dar şi-au schimbat total destinaţia, servind de acum înainte drept locaşuri de închinăciune, de convorbire şi unire spirituală cu Dumnezeu.
De la Constantin cel Mare, basilica/biserica devine vasul ales, templul Duhului Sfânt, în care se lucrează în lume mântuirea. În acest lăcaş sfânt, sufletul creştinesc se întâlneşte cu Dumnezeu, în orice clipă, comunică cu El, se sfinţeşte şi se îndumnezeieşte, prin revărsarea harului divin al Sfintelor Taine, prin rugăciunile sfinţilor din cer şi ale slujitorilor sfintelor altare, aici, pe pământ.
Zidurile bisericii devin sfinţite şi deosebite de ale altor case comune pentru că au un scop supranatural. De aceea, noul lăcaş se aşează de la târnosire, sub scutul unui sfânt al lui Dumnezeu, sau în cazul biserici noastre, sub însuşi acoperământul Sfintei Treimi, care devine hramul bisericii.

4.     Sensul duhovnicesc al hramului.

Hramul are  o întreită semnificaţie în viaţa Bisericii, şi a comunităţii:
a)     religioasă;
b)     morală;
c)     unitate naţională;

a). Semnificaţia religioasă

 Hramul împlineşte acelaşi rol în viaţa bisericii ca şi îngerul păzitor în viaţa particulară a credincioşilor. El este paznicul bisericii, este primul care se îngrijeşte de soarta ei. El veghează neîncetat pentru trăinicia bisericii în istorie, căci aceasta este mireasa lui Hristos.
Hramul ocroteşte Sfântul locaş, apărându-l de calamităţi: foc, apă, cutremure, războaie, distrugeri, profanare şi înjurături, de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi ai dreptei credinţe.
Hramul priveghează continuu la viaţa spirituală a credincioşilor, care vin cu regularitate în sfântul lăcaş, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.
Acestora le dă milă şi ajutor, îi scapă de necazuri şi nevoi, de dureri şi suflerinţe.
Hramul Bisericii este modelul viu de urmat în pelerinajul nostru pământesc prin viaţa harică a sfintelor taine, prin care creştem în Hristos, intrăm în comunitate de viaţă fericită cu Sfânta Treime, ne îndumnezeim. Prin hram ajungem îngeri luminaţi în trup, una în sfinţenie, după care tânjeşte sufletul credinciosului drept-măritor. Când credinciosul exclamă: ²Mă duc la hram²!, semnificativ mărturiseşte - ²mă duc să mă unesc cu viaţa de har a hramului, a sfântului comemorat, să mă sfinţesc şi să fiu fericit²!
 În timp ce îngerul păzitor al credinciosului se îngrijeşte de salvarea unui singur suflet creştinesc, hramul bisericii ocroteşte viaţa şi se îngrijeşte de mântuirea tuturor credincioşilor bisericii. El strânge laolaltă conştiinţa tuturor credincioşilor bisericii sub stindardul izbăvitor al Sfintei Cruci, pentru realizarea supremului ideal, îndumnezeirea tuturor întru Hristos, Domnul.
Hramul desăvârşeşte această unitate soteriologică în Hristos, a celor vii cu cei răposaţi. De aceea, la hram, se face pomenirea ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş, ca Domnul să le răsplătească potrivit faptelor lor minunate, împlinite în viaţa lor pământească.

b). Semnificaţia morală

Semnificaţia morală a hramului rezultă din cea religioasă. Unitatea de credinţă şi viaţă întru Hristos, a celor mulţi care se adună la hram, creiază conştiinţa interdependenţei familiale, conştiinţa fraternităţii creştine, făurită prin puterea iubirii lui Hristos. Izvorul său este participarea activă la rugăciune în comun pentru implorarea, sub aceeaşi cupolă, a harului ceresc care-I aduce de sus ajutor, milă şi spor pentru toţi, în toate cele bune, ocroteşte în necazuri şi dureri, scapă de primejdii şi încercări.

c). Hramul, simbol al păstrării unităţii comunitare

     În istoria bimilenară a poporului român, hramul bisericilor a avut şi are şi o adâncă  semnificaţie de unitate naţională.
Hărăziţi de Dumnezeu a fi creştini încă  de la naştere, în toate provinciile României Mari: Ţara Românească, Moldova şi  Transilvania, trei surori din aceeaşi mamă, poporul român a avut şi păstrează aceeaşi credinţă în Hristos, aceeaşi limbă, tradiţii şi obiceiuri. Prin sfintele locaşuri de închinăciune, şi prin sfintele mânăstiri, presărate prin munţi, şi pe tot întinsul pământ străbun, din evlavia voievozilor şi a credincioşilor cucernici de la sate, târguri şi oraşe, poporul român şi-a păstrat limba, obiceiurile şi legea străbună, tradiţiile şi datinile moştenite din moşi strămoşi, aspiraţii şi idealuri comune; această valenţă de unitate naţională manifestându-se în deosebi cu prilejul pelerinajelor ²la hram². Aceste pelerinaje au fost izvoare de credinţă, o reînviere a elanului religios-moral al credincioşilor, ocazie de strângere a legăturilor de frăţietate dintre toţi românii.
Pelerinajele la hram, şi la praznicele de cinstire şi venerare a moaştelor sfinţilor, trebuie să aibă, alături de sfintele Taine ale Bisericii, un loc central în viaţa duhovnicească a credinciosului drept-măritor, nu numai în Ţara noastră de obârşie, ci şi aici, în cadrul comunităţilor româno-americane ortodoxe, bine ştiind că ele sunt adevărate case duhovniceşti, izvoare de apă vie, din care credincioşii sorb, ca dintr-un potir divin energii nesecate, de viaţă morală superioară, trăită în Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat.Vă invităm, fraţi şi surori, veniţi la Sfânta Biserică, veniţi la hram, veniţi la sfânta Înviere, veniţi în fiecare duminică, căci în fiecare duminică este sfânta Înviere, veniţi de luaţi lumina, veniţi şi beţi din paharul mântuirii, veniţi la Hristos!

sursa :http://biserica.org/

DESPRE RUGĂCIUNEA DINAINTE ŞI DE DUPĂ ÎNVĂŢAT - un articol pentru părinţi şi copii

Dacă ar şti părinţii şi profesorii cât de mare este puterea rugăciunii la început de an şcolar nu s-ar ruşina să cheme preoţii bisericii în şcoli pentru oficierea Te Deumului pentru începerea unui nou an de învăţământ.

 Îmi aduc aminte cum odată am fost martor la o întâmplare zdruncinantă legat de efectul minunat al rugăciunilor pentru copii. Eram într-un pelerinaj la o mănăstire.

 Când preotul a dat binecuvântarea pentru oficierea Te Deumului pentru începutul unui nou an şcolar, o femeie a strigat: Nu! Nu! Las-o să fie proastă Maria! Fata mea nu trebuie să fie înţeleaptă! Trebuie să fie proastăăă!” Mai târziu câţiva creştini mi-au mărturisit că femeia era demonizată şi se vede că duhurile cel necurate nu se bucură când „fii oamenilor” (Facere 11, 5) îşi pun încrederea în Dumnezeu şi-I cer înţelepciune pentru ajutor la învăţătură.

 Lucrarea celui rău este de a încuibări în mintea copiilor prostia şi neascultarea de părinţi de profesori şi dorinţa de a săvârşi fapte murdare şi tot felul de păcate nebănuite de „tăticu şi mămica”.

 În sinaxarele Bisericii Ortodoxe există nenumărate pilde în care anume prin rugăciune Sfinţii au dobândit înţelepciunea necesară pentru înfrângerea învăţăturilor păgâne sau eretice.

 De asemenea există şi cazuri în Vieţile Sfinţilor în care în urma rugăciunilor stăruitoare Sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu pe când erau încă în băncile şcolare reuşeau să fie mai buni la învăţătură, cum a fost de exemplu Sf. Ioan de Kronsdadt sau Sf. Serghie de Radonej, Sfinţii Trei Ierarhi.

 În viaţa Sfântului Serghie de Radonej se spune că pe când era încă copil, la vârsta de 7 ani, fiind dat la învăţătură, copilul nu prea reuşea să înveţe chiar dacă profesorul îi dădea mai multă atenţie. Dar într-o zi, după ce copilul a întâlnit un pustnic în pădurea din apropiere şi după ce a luat binecuvântare de la el, Prohor, cum îl chema atunci pe sfânt, s-a ridicat repede la învăţătură ajungând unul dintre cei mai buni din clasă. Acest lucru se datorează şi faptului că Prohor a urmat sfatul pustnicului şi înainte de a învăţa citea un pic din Psaltire. Psaltirea a fost Abecedarul viitorului luminător al Rusiei.

 Aşa s-a întâmplat şi cu Sf. Ioan de Kronsdadt. Când învăţa la seminar, la început Sf. Ioan era slab la învăţătură, dar în urma rugăciunilor stăruitoare către Dumnezeu a ajuns cel mai înţelept din clasă.

 Un alt caz interesant este şi cel al Sfântului Grigorie Palama. Sf. Grigorie Palama obişnuia ca înainte şi după învăţarea lecţiilor să se roage Maicii Domnului, astfel reuşind să reţină mai uşor toate datele, să înveţe toate lecţiile. Se spune că odată a uitat de rugăciune, şi a observat că nu a reuşit să reţină atât de bine lecţiile ca atunci când făcea mai întâi rugăciune.

 Sigur că cineva poate spune că dacă mai stai şi te rogi atunci când mai înveţi? Dar aceasta este o ispită şi o înşelare venită din partea celui rău. Nimeni nu te pune să citeşti 2-3 ore psaltirea sau alte rugăciuni lungi. Deşi, ai fi putut să faci şi acest lucru dacă ai tăia din timpul televizorului şi al jocurilor de calculator, al discotecii şi al chefurilor care nu fac altceva decât să te expună şi mai mult pericolului luării unor note rele în timpul trimestrului sau a examenelor de la sfârşitul lor.

 Există şi aşa cazuri: tinerii îşi pierd timpul cu distracţiile şi înainte cu o zi de examen citesc odată cursurile sau lecţiile (dacă mai reuşesc să facă şi acest lucru) după care, după ce au picat examenul au pretenţia de la Dumnezeu că, „de ce nu le-a ajutat?”.
 Îmi povestea cineva cum se rugau colegele ei în timpul examenelor de la liceu: Doamne! Ajută-mă să copii! Da, este foarte comică situaţia, dar şi de plâns pentru că notele rele nu sunt altceva decât rezultatul lenevirii şi a indiferenţei faţă de învăţat.

 Uneori şi în astfel de cazuri se întâmplă într-adevăr minuni, şi unor astfel de tineri le-a ajută Dumnezeu, probabil pentru a-i întări în credinţă şi a-i încuraja să înveţe mai bine.

 Cu toate acestea învăţătura Bisericii este ca tinerii să se obişnuiască să muncească începând cu o rugăciune, sau în cazul nostru să înveţe dar şi să se roage, să-şi pună nădejdea în Dumnezeu în orice situaţie a vieţii şi chiar şi în cazul învăţatului.

 Părinţii Bisericii ne îndeamnă să spunem rugăciunile începătoare înainte de a învăţa, alţii ne sfătuiesc să batem chiar câteva metanii la Sfânta Treime, la Maica Domnului şi la alţi Sfinţi, cum sunt de exemplu Sfinţii Trei Ierarhi sau Sf. Ierarh Nicolae, sau Sf. Muceniţă Ecaterina – dătătoarea de înţelepciune.

 Este foarte bine ca înainte de a învăţa tânărul să se roage, pentru că de cele mai multe ori mintea umană este neputincioasă de a reţine toate datele ştiinţifice cerute la examen. Iar dacă-ţi pui nădejdea în Dumnezeu înainte de a învăţa, în timpul examenelor El cu siguranţă te va ajuta: ori că-ţi va pica un subiect mai uşor, sau pur şi simplu chiar înainte de examen te va lumina printr-un coleg de-al tău de liceu sau de facultate ca să înţelegi mai bine subiectele pe care nu le puteai învăţa.

 Orice nu s-ar întâmpla Dumnezeu nu te părăseşte. Important este ca înainte de a învăţa să spui cu multă smerenie rugăciunile începătoare („Împărate Ceresc... Sfinte Dumnezeule... Prea Sfântă Treime... Tatăl nostru...”) şi după aceasta cu toată osârdia să începi să înveţi cursurile sau lecţiile, dar şi această fără a transforma învăţatul într-un idol.

 Îmi povestea un tânăr de aici din Chişinău că odată un prieten de-al lui l-a luat în râs când îl vedea că se roagă pentru ca Dumnezeu şi Maica Domnului să-i ajute să înveţe lecţiile, şi să-l ajute la examene şi i-a zis la un moment dat:

 „Măi Gheorghe! Tu ce? Faci contract cu Dumnezeu ca să-ţi dea numai note mari? Ha! Ha! Ha! Ăsta nu-i normal!”.

 Băiatul nu i-a răspuns nimic, deşi nu vroia neapărat note mari, ci pur şi simplu să treacă cu bine toate examenele. În scurt timp după aceasta, cel care râdea de colegul său, cel care lua în râs rugăciunea acela a luat a doua zi la examenul de licenţă nota 6,66.

 Nimeni, nici măcar profesorul nu şi-a dat seama de unde şi cum a pus această notă băiatului la examenul licenţă. Cu multă rugăciune către Dumnezeu şi cu insistenţă către consiliul de profesori până la urmă cel ce râdea de rugăciune a fost îngăduit să mai fie ascultat odată ca să nu se facă de râs în faţa urmaşilor săi şi a întregii societăţi. Gândiţi-vă cât de mare ruşine ar fi tras acel tânăr când copii lui peste ani de zile l-ar fi întrebat: „Tată! Da de ce ţi-au pus nota 6,66 la licenţă? 6,66 nu–i oare acest număr asemănător cu numărul satanei?” – ar fi fost dezastru.

 Ei, până la urmă Dumnezeu l-a ajutat şi pe el după ce acesta şi dat seama că într-adevăr rugăciunea nu este un contract cu Dumnezeu, ci este un strigăt asemenea pruncilor care plâng după mângâierea mamei lor. Nu este mai mare lucru decât rugăciunea, căci spun Sf. Părinţi este unirea omului cu Dumnezeu (care a făcut cerul şi pământul) şi susţinătoarea lumii”.

 Desigur, nu trebuie să exagerăm cu exemplul de mai sus, dar uite totuşi, era un examen de licenţă, numele tuturor studenţilor era acoperit, era în secret. Profesorul nu avea de unde să ştie cine este cel care a scris cutare la lucrare. Prin acest lucru, dragi tineri, cei ce sunteţi „cetăţeni ai raiului” (Efeseni 2, 16) vreau să spun că fără Dumnezeu nu putem face nimic, chiar nici să învăţăm, nici examenele nu le putem trece fără El!

 Şi într-adevăr aşa şi este, pentru că Însuşi Hristos a zis: „fără de Mine nu veţi putea face nimic!” (Ioan 15, 5).

 Cei mai mari sfinţi ai Bisericii nu se apucau de învăţat până nu se rugau. Să luăm exemplul sfinţilor şi vom vedea cât de uşor ne va fi să învăţăm şi să trecem şi tezele şi toate examenele şi chiar şi examenele vieţii acesteia care ne-a fost dată ca un timp de agonisire a faptelor bune spre dobândirea vieţii celei veşnice – spre mântuire.

sursa :episcopia-ungheni.md